Relatii de familie

7 lucruri pe care bărbaţii vor să le audă


24 septembrie 2011 | Alina Vîlcan






Poate că nu crezi în ideea că femeile sunt de pe Marte şi bărbaţii de pe Venus, dar când vine vorba despre comunicare, trebuie să recunoşti că funcţionează.

Femeia are, pur şi simplu, o nevoie uriaşă de-a vorbi. Bărbaţii, în schimb, vor doar să împărtăşească informaţii cu cei din jur.

Creierul uman ţine cont de sexul fiecăruia. Iată şapte lucruri pe care bărbatul de lângă tine ar vrea să le ştii, ca să vă îmbunătăţiţi felul de-a comunica.

«Mulţumesc pentru ajutor»

Poate că te gândeşti: „Fac o mulţime de lucruri în casa asta, de ce să-i spun mulţumesc pentru orice ajutor?”, dar studiile arată că în cuplurile fericite complimentele sunt un lucru obişnuit.

Acest „mulţumesc” e cea mai simplă modalitate de a-ţi arăta aprecierea şi de a-l face pe celălalt să se simtă important.

«Spune-mi cum să fac»

Următorul scenariu îţi sună cunoscut? Ajungi acasă după serviciu şi începi să te plângi soţului tău în legătură cu exigenţele şefului.

Deşi tu nu vrei decât să te descarci, el, ca orice bărbat, are impresia că-i ceri ajutorul şi-ncepe să-ţi dea sfaturi, iar tu ai impresia că-ţi dă ordine.

Nu-i lua sfaturile drept critici! El încearcă să te ajute, spun psihologii.

«Te rog, repară...»

Bărbaţii nu pricep întotdeauna aluziile. De câte ori nu te-ai enervat pentru că i-ai făcut câteva aluzii să repare una sau alta şi după o săptămână nu se întâmplase nimic?

Lui trebuie să-i spui clar: „E nevoie să repari uşa de la baie până sâmbătă, când vin în vizită părinţii mei!”

Iar dacă vrei să te ajute la curăţenie, trasează-i exact ce are de făcut, altfel se va învârti în jurul tău şi nu va face nimic.

Când vă apucaţi de treburi domestice, împărţiţi-vă sarcinile! El trebuie să ştie că treaba lui e ca livingul să fie lună. În felul ăsta, sunt mai multe şanse să fie!

«Sunt supărată pentru că...»

De-ai şti cât de mult îl deranjează să ajungă acasă şi să te găsească îmbufnată! Să-l priveşti încruntată, fără să-i spui un cuvânt.

Specialiştii spun că asta-i o atitudine pasiv-agresivă. O astfel de stare se transmite de la unul la celălalt şi până la o ceartă nu-i decât un pas.

Data viitoare când trăieşti un astfel de episod, aminteşte-ţi că el ar prefera să-i spui: „Sunt supărată pentru că iar ai ajuns acasă târziu”.

Şi tăcerea spune ceva

Ai impresia că tăcerea creează o barieră-ntre voi? Dar liniştea şi simpla ta prezenţă pentru el înseamnă apropiere.

El n-are nevoie de cuvinte ca să simtă legătura dintre voi. N-o să deschidă o discuţie! Din punctul lui de vedere, nu-i nevoie de nicio discuţie.

«Dragul meu, tu ce-ţi doreşti?»

Tu crezi că el ar prefera să staţi tot weekendul în pat, în timp ce el nu înţelege de ce îl respingi atât de des.

Din cauza atitudinii partenerelor, mulţi bărbaţi au senzaţia că nu sunt suficient de buni amanţi.

Specialiştii spun că nu-i vorba despre satisfacerea nevoilor masculine, cât despre dorinţa de a nu-şi supăra partenerele şi le recomandă femeilor să înţeleagă că pentru bărbaţi intimitatea derivă din sex, în timp ce ele au nevoie de intimitate ca să ajungă la sex.

Discutaţi despre ceea ce vă doriţi şi faceţi un compromis care să funcţioneze pentru amândoi.

Când nu ai chef, încearcă să nu-l respingi brutal. Ai fi surprinsă să ştii cât de mult îl afectează!

Nu-l întreba cum îţi vine rochia. Ştii, arăţi superb!

Întâi de toate, niciun bărbat nu crede că există un răspuns corect la întrebarea: „Rochia asta mă face grasă?”, pentru că încă din momentul întrebării tu ţi-ai fixat un răspuns sau altul.

Ori vrei să-ţi spună că nu-i adevărat, ori vrei să-ţi confirme părerea, oricare ar fi ea, cert e că adevărul nu te interesează.

Tu ştii deja ce vrei să auzi şi asta ţine de dispoziţia ta. Dar specialiştii spun că există, totuşi, un răspuns corect: „Pentru mine, arăţi bine oricând, iubito!”

Oricum, iubitul tău detestă întrebarea cu rochia. Evit-o!



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia