Paranormal

Adevărat şi fals despre bioenergie

19 mai 2012 | Elisabeta Cosmescu






Oare o fi adevărat că bioenergia poate vindeca diverse boli, fără să apelezi deloc la sertarul cu medicamente? Că un flux misterios de energie reechilibrează organul suferind? Medicina nu contestă deschis aceste lucruri, ci încearcă să le explice ştiinţific.

Nu există studii care să ateste eficacitatea bioenergiei

FALS. Trăim înconjuraţi de energii. Pe cele benefice le putem folosi atunci când spiritul şi trupul îşi pierd echilibrul, spun specialiştii în bioenergie. Dincolo de efectul terapeutic (chimic) oferit de ceaiuri, tincturi etc., cercetătorii au constatat că plantele au în jurul lor bioenergie.

Studiile arată că cei care sunt supuşi la efort prelungit se simt mai bine dacă se odihnesc sub un copac, în comparaţie cu cei care stau departe de natură. Mai mult, un studiu american mai arată că 44 de pacienţi s-au însănătoşit mai repede de răni grave la mâini după ce au fost supuşi unui tratament cu bioenergie, în comparaţie cu cei care au urmat doar tratamente convenţionale.

Doar pentru simplul fapt că nu avem un aparat care să măsoare bioenergia nu înseamnă că ea nu există. Cei care o practică afirmă că atunci când suntem bolnavi însănătoşirea fizică nu este de-ajuns. Reechilibrarea energetică şi cea vibraţională sunt cheia unui spirit într-un trup cu adevărat sănătos. Iată despre ce este vorba!

Bioenergia vindecă spiritul şi trupul

ADEVĂRAT. Faţă de medicina clasică, bioenergia tratează corpul ca un tot unitar. Starea de sănătate nu poate fi restabilită dacă trupul nu se află în echilibru cu spiritul, spun bioenergeticienii.

Din acest motiv, tratamentele medicamentoase nu funcţionează pe deplin, pentru că omit reechilibrarea energetică. Cu ajutorul mâinilor, bioenergeticianul atinge pacientul şi, prin curăţarea aurei (vibraţii care învăluie corpul sub forma unui nor), se încearcă o reorganizare a energiei personale.

Culoarea aurei sugerează starea de sănătate sau personalitatea

ADEVĂRAT. Bioenergeticienii au capacitatea de a distinge aura celor din jurul lor. Acest înveliş nevăzut poate da multe informaţii despre starea de sănătate a pacientului. De pildă, o aură roşie arată numeroase blocaje energetice. În plus, ea spune despre un anumit individ că este agresiv sau pesimist.

Dacă nuanţa este mai pală, atunci poate fi vorba despre o persoană depresivă. Dacă ea este galbenă, atunci este vorba despre o persoană evoluată spiritual şi cu o stare de sănătate bună.

O aură bleu evidenţiază, în general, dorinţa de comunicare, intuiţie, logică. Ea mai poate fi caldă (atunci când este vorba despre inflamaţii ale organelor) sau rece (dacă pacientul a trecut printr-o supărare mare şi are probleme grave de sănătate).

Bioenergia foloseşte magie neagră

FALS. Bioenergia nu are nicio legătură cu magia. Mecanismul ei poate fi explicat ştiinţific: bioenergia este o radiaţie care ajută sistemul limfatic (important în menţinerea imunitaţii organismului) prin mărirea presiunii şi oxigenării sângelui.

Astfel, zonele cu probleme se regenerează, iar infecţiile sau tumorile se resorb mai uşor în urma tratamentelor medicamentoase (acestea nu trebuie înlăturate dacă dau rezultate), dar şi a celor cu bioenergie.

Doar anumite persoane sunt înzestrate cu bioenergie

FALS. Bionergie avem cu toţii, iar terapeuţii ştiu cum s-o folosească (poate fi vorba despre un exces de energie care trebuie dăruit celor cu deficienţe – bioenergoterapeuţii pot resimţi acest lucru sub formă de furnicături în mâini, presiune în urechi şi în cap).

Pe scurt, este vorba despre o reechilibrare a centrilor şi o reîncărcare cu energie a celor care vor să-şi recapete starea de sănătate. Astfel, aura se regenerează, deci imunitatea creşte, iar cei care practică acest tip de terapie sunt mai feriţi de pericolul bolilor, dar şi de depresie.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Ovi - 21 iulie 2011 10:56
Intrebare (pebntru autorii art. si nu numai): puteti da o definitie a bioenergiei?
CE este, cum (cine) o produce, cum se manifesta?
Altfel riscati sa cadeti in aberatii (iluzii) grave.
Gabriela Ursea - 21 iulie 2011 13:30
foare bun articolul.si eu am facut sedinte de bioenergie si am avut rezultate foarte bune.ar trebui sa avem incredere in medicina alternativa.
Baron - 21 iulie 2011 16:44
Bioenergia nu se face fara rugaciune si credinta in Dumnezeu.Articolul este scris de un incepator.Cum explicati ca poti masura parametrii unui pacient de la distanta?
Claudia - 25 iulie 2011 11:00
Bioenergia este un mod de vindecare în care într-adevîăr ar trebui să avem încredere. Eu practic acest mod de vindecare şi am citit destu de multe articole despre acest mod de vindecare alternativ, celor care sunt interesaţi pot să le recomand un site de unde pot afla destul de multe informaţii şi nu numai ci pot folosi şi diferite obiecte. Eu mi le-am comandat şi sunt foarte bune. Cei care sunt interesaţi în aceste lucruri pot folosi acest site: http://egelywheel.net/ro
Moreofyou - 24 mai 2012 16:05
Centrul MoreOfYou reprezinta calea catre echilibru si armonie corp-minte-spirit. Echipa a acumulat o experienta de peste opt ani in zona terapiilor complementare, neurotehnologiei, psihologiei, coaching-ului si dezvoltarii personale si iti pune la dispozitie o serie de servicii pentru desavarsirea ta: vindecare fizica, bunastare emotionala, dezvoltare personala si spirituala.
Pagina comentarii: 

RSS Yahoo! Stiri   Termeni si conditii