Vedete

Barack Obama, gafă la Palatul Buckingham


26 mai 2011 | Elisabeta Cosmescu






Din când în când, Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii mai face câte o gafă. După ce în timpul unui discurs a afirmat că americanii sunt primii care au inventat automobilul, Obama gafează din nou.

Invitat la dineul de la Palatul Buckingham (dat în cinstea vizitei oficialilor americani), Barack Obama a vorbit peste imnul naţional al Marii Britanii.

După ce, pentru un moment a părut că se opreşte, Barack Obama a reînceput să toasteze odată ce orchestra a început să interpreteze imnul “God Save the Queen”. După cum era firesc, Obama ar fi trebuit să se oprească, spun specialiştii în protocol.

Cu toate acestea, preşedinţele nu s-a oprit să explice cât de specială este relaţia dintre cele două naţiuni. Mai mult, Obama a citat din Shakespeare, informează presa americană.

Confuză, Regina Elisabeta a II- a a ridicat paharul la toast-ul iniţiat de preşedintele SUA abia după ce orchestra a terminat de cântat.

Nici ceilalţi invitaţi nu au ridicat paharul cu şampanie. Un expert în protocolul regal a confirmat faptul că Barack Obama trebuia să se oprească în momentul în care orchestra a început să interpreteze imnul regal.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia