Stil de viata

Bărbaţii au nevoie de mai multă mâncare decât femeile


10 ianuarie 2017 | Redacția






Aproape fiecare dintre noi s-a întrebat, măcar o dată în viaţă, dacă se alimentează corect sau dacă mănâncă prea mult ori prea puţin. Specialiştii americani au dat verdictul: bărbaţii au nevoie de mai multă mâncare decât femeile, însă acestea din urmă consumă mai multe alimente sănătoase.
National Academy of Sciences, din SUA, a întocmit un tabel în care se descrie necesarul de vitamine şi minerale în funcţie de sex, vârstă ş.a.m.d. Conform cercetătorilor, persoanele în vârstă şi mai ales femeile sedentare au nevoie, zilnic, de aproximativ 1.600 de calorii. Pe de altă parte, femeile active au nevoie de 2.000 de calorii pe zi, în timp ce bărbaţii, peste 2.800 de calorii. Atunci când cantitatea de calorii este mai mare sau mai mică de 2.000, valoarea zilnică a vitaminelor şi mineralelor scade sau creşte.
 

Carnea de porc şi de vită, preferatele masculilor

 
Cercetătorii americani susţin că 80% din femei, deşi mănâncă mai puţin decât bărbaţii, se hrănesc mai sănătos, iar alimentele consumate de ele sunt mai bogate în vitamine şi minerale. Dintre alimente, carnea, în special cea de vită şi de porc, este preferata bărbaţilor, în timp ce femeile sunt mari consumatoare de legume, fructe şi iaurt. Concluzia studiului realizat de National Academy of Sciences, din SUA, este valabilă şi pentru români. Conform rezultatelor Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate, 34% din bărbaţi au declarat că mănâncă zilnic carne grasă şi doar 23% din femei au aceeaşi preferinţă culinară. În ceea ce priveşte legumele şi fructele, sunt preferate de 80% din femei şi de 76% din bărbaţi. Acelaşi program arată că 30% din bărbaţi consumă zilnic alcool şi doar 6% din femei sunt amatoare.
 


Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Lupsa - 11 ianuarie 2017 13:25
Oferta recomandata: lucru part time. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre:[email protected]


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia