Machiaj si coafura

Bucle în fel şi chip

06 aprilie 2010 | Diana Nicolae






Natura nu a fost prea generoasă cu tine sau, din contră, ai bucle neascultătoare? Iată câteva idei pentru a obţine ce-ţi doreşti!

Te-ar mai putea interesa:

Aşa alegi uscătorul de păr!

Topul coafurilor de primăvară

Păr creţ, cu ajutorul ondulatorului

Aplică pe părul umed o spumă pentru volum, trecând cu degetele printre şuviţe ca şi cum ai vrea să le descurci. Foloseşte uscătorul pentru a-ţi zvânta un pic părul, apoi ia fiecare şuviţă în parte şi înfăşoar-o pe ondulator.

Ţine cont de faptul că circumferinţa părţii metalice a ondulatorului va determina dimensiunea buclelor şi alege-l în funcţie de rezultatul pe care vrei să-l obţii. Aplică puţin fixativ la final, pentru a prelungi durata de viaţă a buclelor tale.

Bucle romantice, cu placa

Înainte de a folosi placa, aplică pe păr un spray termo-protector. Împarte apoi părul în mai multe secţiuni şi începe operaţiunea de ondulare a părului prinzând placa pe fiecare şuviţă, un pic mai jos de rădăcină.Roteşte-o apoi trăgând în jos de-a lungul şuviţei, puţin câte puţin, până ajunge la vârfuri.

În valuri, cu bigudiuri

Bigudiurile le poţi folosi ori de câte ori vrei să obţii un look de invidiat. Cu cât bigudiurile sunt mai mari, cu atât buclele sunt mai largi. Dacă vrei să obţii un păr ondulat în valuri, foloseşte bigudiurile mici.

Dacă le aplici pe părul uscat, foloseşte fixativ pe fiecare şuviţă înainte de a o roti pe bigudiu, ca să reziste mai mult timp, iar pe părul umed este indicat să dai înainte cu spumă. Este bine să stai cu bigudiurile peste noapte. Dacă nu poţi dormi cu ele, foloseşte un foehn.

Onduleuri naturale cu bigudiuri flexibile

Pentru a obţine o coafură nefinisată, cu onduleuri naturale, foloseşte bigudiuri flexibile. Aplică pe părul umed, pe toată lungimea lui, spumă pentru volum, apoi împarte-l în părţi inegale şi roteşte fiecare şuviţă pe câte un bigudiu flexibil.

Poţi să dormi fără probleme cu bigudiurile peste noapte, deoarece sunt foarte comode. Dimineaţa desfă părul, trece-ţi degetele prin el pentru a desprinde buclele şi aplică fixativ. Dacă vrei mai mult volum, tapează onduleurile pe dedesubt, fără să le strici forma.

Cârlionţi neastâmpăraţi, cu produse de styling

Dacă ai cârlionţi naturali, dar nu-ţi place cum se aşază, poţi folosi pe părul umed o spumă sau o cremă specială.

Separă apoi părul în mai multe şuviţe, subţiri sau mai groase, în funcţie de mărimea buclelor pe care doreşti să le ai, înfăşoară-ţi pe deget o şuviţă şi usuc-o cu foehnul până când este complet uscată.

Procedează la fel cu toate celelalte şuviţe. Este foarte important să nu perii părul după ce ai terminat.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   Termeni si conditii