Horoscop

Ce-ți rezervă horoscopul între 25 - 31 iulie


28 iulie 2014 | Tina Rizea






Descoperă ce-ți rezervă astrele în perioada 25 - 31 iulie.

BERBEC

Vă plictisiţi mai tot timpul în compania partenerului de viaţă şi credeţi că aveţi nevoie de o schimbare. Programul dv. nu vă mai lasă totuşi timp pentru aprecieri favorabile, chiar dacă primiţi ajutor colegial. Vă decideţi pe neaşteptate, vineri ori sâmbătă, să petreceţi mai mult timp cu familia.

TAUR

Aproape toţi cei din jur vă recomandă marţi să fiţi mai atentă la manifestările partenerului de cuplu, care a devenit brusc foarte sensibil. Miercuri, vă odihniţi cu adevărat în compania familiei şi joi deveniţi foarte receptivă la tot soiul de propuneri financiare, mai mult sau mai puţin ultimative.

GEMENI

La începutul intervalului, câştigaţi foarte mulţi bani sau faceţi numeroase planuri de investiţii. Vă bazaţi prea mult pe şansă joi şi faceţi destule greşeli, mai ales când este vorba să apreciaţi comportamentul celor din jur. Reacţiile dv. sunt lipsite însă de măsură mai ales în prezenţa rudelor.

RAC

Primiţi unele asigurări de abia miercuri că nu va mai fi necesar să vă împrumutaţi, însă continuaţi să vă faceţi griji (cam inutile). Suportaţi foarte greu întreaga săptămână ironiile celor din anturaj (mai ales din partea persoanei iubite). Este de preferat să nu faceţi niciun fel de deplasări.

LEU

Vă declaraţi miercuri fără rezerve admiraţia pentru o persoană pe care altădată o criticaţi necontenit. Răspundeţi joi unei invitaţii mai puţin obişnuite, dar care se dovedeşte până la urmă foarte plăcută. Este posibil să fiţi „premiată”, deoarece persoana iubită este efectiv foarte impresionată de dv.

FECIOARĂ

Primiţi numeroase veşti bune întreaga săptămână, dar într-un fel vă simţiţi vinovată că nu aţi participat la niciuna din realizările anunţate. Nimic din ceea ce vi se întâmplă nu justifică pesimismul pe care îl afişaţi în ultima perioadă. În week-end, veţi face din nou excese alimentare periculoase.

ZODIA NOROCOASĂ - BALANŢA

Pentru aspectul desăvârşit şi pentru atracţia naturală degajată permanent, sunt ca de obicei invidiate (în primul rând de către nativele din Fecioară). Aproape toate sunt foarte active, muncesc mult şi nu par interesate de domeniul financiar. Mult mai serioase şi mai conştiincioase decât de obicei, atrag atenţia şefilor care îşi propun să le promoveze. Familia încearcă să le atenueze dorinţa de afirmare, însă fără prea mari şanse de reuşită. Relaţiile cu partenerul de cuplu sunt mai mult amicale, dar actul iubirii este în continuare pasional şi răsplătit de fidelitate. În cazul nativelor senioare, pot apărea un fel de „sincope”, de stări de rău inexplicabile, care trec la fel de brusc cum apar.

SCORPION

În acest interval, nu canalizaţi energia de care dispuneţi spre scopurile majore ale existenţei dv., însă reuşiţi să vă impuneţi cu brio în faţa familiei partenerului de cuplu. Primiţi sfaturi profesionale preţioase joi, însă preferaţi să acţionaţi ca până acum, de teamă să nu vă pierdeţi noul post. 

SĂGETĂTOR

Nativele tinere se îndrăgostesc la mijlocul intervalului şi fac erori în exprimarea sentimentelor. Celelalte native fac multe drumuri şi plănuiesc cu meticulozitate o călătorie lungă. Sunt avantajate îndeosebi cele ce au în derulare activităţi comerciale. Vineri, simpatie neaşteptată pentru un vecin.

CAPRICORN

Este posibil să nu daţi importanţa cuvenită ocaziilor de relansare profesională care apar continuu, considerând că deocamdată aveţi un post sigur. Mult mai calmă şi foarte tandră, refaceţi cu pas cu pas atmosfera plăcută din familie şi din cuplu. Week-end-ul va fi deosebit de plăcut, lipsit de stres!

VĂRSĂTOR

Nu vă lăsaţi afectată miercuri de părerile celor din anturaj şi bine faceţi – este vorba doar de o problemă de sănătate absolut trecătoare. Este posibil ca cele fără experienţă de viaţă să dorească unele schimbări fundamentale, cum ar fi schimbarea locuinţei. Banii sunt prea puţini pentru investiţii.

PEŞTI

Consideraţi că săptămâna trecută aţi greşit şi vă decideţi să reparaţi toate erorile. Din păcate, nimeni din anturaj nu vă apreciază intenţiile cum s-ar cuveni.  Partenerul de cuplu vă face o declaraţie cam ciudată miercuri sau vineri. Păreţi foarte emoţionată, mai ales în prezenţa persoanei iubite.

ASTROGRAMA SĂPTĂMÂNALĂ

„Aş dori să ştiu ce-mi rezervă astrele pe toate planurile. Mii de mulţumiri!”

Valentina, născută pe data de 30 ianuarie 1981, la ora 10:00, în Bucureşti. Soare în Vărsător cu Ascendent în Berbec. Cele şase planete din semne de aer (trei se află în Balanţă, iar celelalte trei în Vărsător) vă ajută prin inteligenţă şi spirit de adaptare să depăşiţi obstacolele destinului. Foarte prietenoasă, altruistă şi energică, puneţi mult preţ pe relaţiile sociale (inclusiv cele matrimoniale, care este posibil să vă dezamăgească cel mai mult). Dacă ora de naştere este corectă, veţi asimila sensul vieţii cu posibilitatea de a avea copii şi în această direcţie nu veţi fi dezamăgită. Averea va fi construită pe moşteniri, iar reuşita profesională se va baza pe originalitate şi universul feminin. Starea de sănătate va fi în general bună, cu apariţia unor probleme la nivelul picioarelor şi la nivelul abdomenului (îndeosebi boli intestinale).



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Karlaontan - 25 iulie 2014 16:14
Sant varsator si sotul pesti. Dar as vrea sa stiu ce inseamna cand visezi copil mic si mult aur?
Bratulescu Adriana - 26 iulie 2014 21:37
Buna ziua! As dori sa stiu ce i-au harazit astrele fiului meu, daca are inclinatii artistice si ar trebui sa mergem
pe aceasta cale. Numele lui este Bratulescu Rares George, nascut pe 16 ianuarie 2000, ora 14 in Constanta. Cu multumiri anticipate.

RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia