Cuplu

Cum să îți dai seama la timp dacă partenerul te manipulează


16 mai 2017 | Simona Stănoi






Poate fi dificil să identifici dacă te afli într-o relație în care ești manipulată, în special dacă te-ai obișnuit cu acest comportament. Pe lângă a-ți asculta intuiția, poți învăța să recunoști cu ușurință semnele. Iată care sunt acestea!

Manipulatorii sunt greu de depistat, deoarece deși au un comportament abuziv, nesincer, posesiv, știu să disimuleze acest lucru ascunzându-se sub o mască de bunătate. Situația poate deveni destul de confuză atunci când ai de-a face cu un om care alta zice și alta face.


Te face să te simți incofortabil

Începi să îți pui întrebări cu privire la gândurile și sentimentele pe care le ai. Pentru că sunt extrem de inteligenți, manipulatorii pot fi cu greu depistați. Știu să se folosească de toate atu-urile pe care le au și să pară că empatizează cu ceilalți, când în realitate au ceva de urmărit. În mod deliberat se folosesc de puterea lor ca să poată exploata victima.


Încearcă să te facă să devii confuză

Acest tip de oameni va încerca să te copleșească cu multitudinea de informații pe care le cunoaște pentru a-și arăta superioritatea intelectuală, chiar dacă de multe ori nu este reală. Dacă ți s-a întâmplat ceva, dintr-o dată vei vedea cât de multe știe despre acest subiect. Intenționezi să îți cumperi o casă sau plănuiești să pleci într-o vacanță? Așteaptă-te să primești informații prețioase de la ei! Folosește-te de intuiție și observă dacă această persoană profită de orice conversație pe care o are cu tine ca să iasă în evidență. Mai bine las-o să vorbească singură pentru o vreme.

Citește și: Cum îți dai seama dacă partenerul te manipulează emoțional


Te presează să iei decizii

Ce se întâmplă atunci când iei o decizie în grabă? De cele mai multe ori, nu ajută la fel de mult ca atunci când ai avut câteva momente de gândire. A cântări bine lucrurile este unul dintre marile avantaje pe care le poți avea în fața unui manipulator și știe și el asta. De aceea încearcă să te facă să îi răspunzi la întrebări sau să iei decizii sub presiune. De fiecare dată va invoca motivul că e ceva urgent, ceva care trebuie făcut cât mai repede. Din momentenul în care începi să simți că cineva pune presiune pe tine, cel mai bun răspuns este să spui „nu pot acum”. Menține-ți decizia și lasă-l să știe că nu poți fi forțată să faci un lucru pe care nu ți-l dorești.


Se folosesc de sentimentul de vină

Aceasta este cea mai obositoare formă de manipulare pe care o poate îndura cineva, în special dacă este o persoană empatică sau sensibilă. Comentariile pasiv-agresive și sentimentul de vină sunt arme foarte puternice de care manipulatorul se folosește ori de câte ori are ocazia. Lasă-l să vadă că ai înțeles deja care sunt regulile jocului și recunoști tacticile folosite, încât nu mai pot avea efect asupra ta.


Face o criză de nervi când lucrurile nu ies așa cum vrea

Dacă ceva nu iese așa cum și-a dorit, manipulatorul va avea una acces de furie, unul destul de violent. Pentru că lucrurile trebuie să iasă de fiecare dată doar cum vrea el, atunci când planurile îi sunt date peste cap, va avea porniri agresive, un limbaj ofensator. Va trânti uși, va arunca obiecte, va încerca să te intimideze. Dacă te găsești într-o relație de acest gen, trebuie să conștientizezi că nu este deloc sănătoasă și că ar trebui să vorbești cu cineva în care ai încredere, care să te ajute să îți îmbunătățești viața și să mergi mai departe.

Citește și: De ce alegem partenerii nepotriviți
 



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia