Utile

Decorațiuni handmade pentru Crăciun I


03 decembrie 2015 | Daniela Purcaru






Timpul până la Crăciun se scurge cu rapiditate, deci nu e prea devreme să te gândești la ornamentele cu care îți vei împodobi casa. Poți face câteva în casă, pentru a-i implica în pregătiri și pe copii sau pentru a intra în atmosfera de  sărbătoare. Îți arătăm pas cu pas cum se fac.

Coroniță din hârtie

Ai nevoie de:

- file dintr-o revista mai veche

- carton

- lipici

- foarfece

- globuri mici

- panglică

1. Răsucești cornete din foile de hârtie, apoi le capsezi la capete. Pentru o coroană mai mare ai nevoie de circa 40-50 de cornete.

2. Decupează un cerc dintr-o bucată de carton (ex. capacul unei cutii de pantofi) pe care desenezi alte trei cercuri, unul aproape de margine, al doilea  la doi centimetri de primul, iar al treilea mai mic, în centru, pentru a te orienta la lipirea cornetelor. Decupează o fantă mică pentru a introduce la final panglica de prindere a coroniței.

3. Cu ajutorul unui lipici, lipește pe cerc patru cornete în forma punctelor cardinale. După aceea, umpli spațiile rămase libere cu restul de cornete.

4. Pe cercul din mojloc, lipește alte patru cornete, apoi umple spațiile dintre ele. Pentru a obține  o coroniță bogată, în centru mai poți lipi câteva cornete, pentru ca, la final să fixezi și globurile alese.

5. Prinde panglică de fanta pe care ai făcut-o mai devreme și agață coronița pe o ușă din interiorul casei sau de la intrarea în locuință.

Tutorial oferit de Bydee-make-up.blogspot.ro

Ornament pentru brad

Pentru a realiza un omuleț în formă de stea îți trebuie:

- o bucată de carton pe care o decupezi în formă de stea

- ață de tricotat în culoarea preferată

- nastruri

- foarfece

- lipici

- panglică

1. După ce ai decupat forma de stea din carton, începe s-o îmbraci în ață colorată, până o acoperi cu totul.

2. Prinde capătul printre bride și lipește-l pentru a nu se desface.

3. Lipește nastrurii pentru a crea steluței ochi și nas, apoi prinde panglică pentru a putea agăța ornamentul în bradul de Crăciun. E o decorațiune care poate înveseli și o coroniță de brad.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia