Diete

Dieta cu oţet de mere: -2kg în 7 zile

31 mai 2011 | Isabela Mihalcea






A venit în sfârşit vremea rochiilor de vară. Dar cu silueta cum stai?  Vrei să scapi de câteva kilograme?

Dacă vrei să scapi de câteva kilograme, ce-ai zice o,e o dietă pe care o poţi asezona cu puţin... oţet de mere? Îl folosim vara pentru salate de crudităţi sau pentru prepararea sosurilor şi a conservelor de legume. Este un ingredient mai mult decât banal, dar cu efecte spectaculoase dacă îl adaugi zilnic în dietă. Este vorba despre oţetul de mere. După două săptămâni, vei vedea cum scapi de 2-3 kg. Important ­este să mănânci trei mese pe zi, să iei două gustări sănătoase şi să faci 30 de minute de mişcare.

Cum ţii dieta

Dizolvi două linguriţe de oţet de mere de cea mai bună calitate şi o linguriţă de scorţişoară într-un pahar cu apă caldă. Bei „licoarea“ înainte de masa de prânz şi de cină, cu înghiţituri mici.

Această băutură îţi va diminua pofta de mâncare, iar efectul va fi vizibil în două săptămâni. Acest efect se datorează pectinelor din oţetul de mere, nişte fibre alimentare foarte eficiente în controlul ­greutăţii. Ele reglează absorbţia de grăsimi şi de glucide pe tractul intestinal.
 
Arde grăsimile

Acidul acetic, vitamina B6 şi C, magneziul şi fierul sunt substanţe din compoziţia oţetului de mere, care absorb grăsimea depusă în jurul taliei şi pe şolduri. După o săptămână de dietă, aceste substanţe reduc vizibil ţesutul adipos.

Stimulează digestia

Oţetul balsamic este bogat în pectină, o fibră solubilă în apă, care încetineşte absorbţia alimentelor şi a fluidelor în intestin. Întrucât parcurge lent aparatul digestiv, are un efect depurativ asupra acestuia, ameliorându-i disfuncţiile.

Intensifică metabolismul

O dietă alimentară bogată în grăsimi şi în zaharuri îţi dereglează metabolismul, încetinindu-i ritmul. Dacă introduci în dietă oţetul de mere, acesta intensifică metabolismul şi ajută organismul să ardă mai multe calorii.



Previne retenţia de apă

Sodiul, care este o cauză majoră a retenţiei de lichide, ajunge în organism prin alimentele procesate industrial. Echilibrarea cantităţilor de sodiu reduce retenţia de apă şi are ca rezultat scăderea în greutate.

Potasiul pe care îl conţine oţetul de mere ajută la echilibrarea sodiului din dietă şi reduce cantitatea de fluide reţinute în organism. Potasiul are şi proprietăţi antiseptice şi ajută la eliminarea grăsimilor.

Contraindicaţii

Dacă suferi de ulcer, gastrită, litiază renală, gută sau de hipertensiune, nu este indicat să urmezi această dietă, pentru că îţi va face rău. În cazul suferinţelor digestive, oţetul provoacă arsuri de stomac şi irită mucoasa gastrică. În cazul persoanelor cu probleme cardiace, oţetul creşte tensiunea arterială.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Elena - 01 iunie 2011 12:02
nu ati scris ca afecteaza si pe cei care au diabet ???scortisoara scade glicemia din sange ;deci cei care aveti diabet nu luati asa ceva,eu am diabet si am incercat.Nu am putut nici macar un pahar sa-l beau ca m-au luat ametelile.Mi-a scazut f mult glicemia si e FOARTE GRETOS .ATENTIE MARITA !!!!
Miri - 01 iunie 2011 12:15
"Dizolvi două linguriţe de oţet de mere de cea mai bună calitate şi o linguriţă de scorţişoară într-un pahar cu apă caldă. Bei „licoarea“ înainte de masa de prânz şi de cină, cu înghiţituri mici."
Adica un pahar/zi sau cate un pahar la pranz si unul seara?
Raluca - 02 iunie 2011 12:10
Evident un pahar la pranz si unul seara....Nu stiu de ce mai cititi astfel de articole daca nu sunteti in stare sa le intelegeti
Tot Elena - 02 iunie 2011 12:50
bravo Raluca,ai dreptate,de ce mai citeste articolele ???Dar atentie cei care au DIABET,cum am mai spus
Nicoleta - 02 iunie 2011 13:50
Eu sunt in Grecia si nu prea gasesc otet de mere...il putem inlocui cu un alt otet ?
Pagina comentarii: 

RSS Yahoo! Stiri   Termeni si conditii