Medical

Durerile în timpul sexului: cauze frecvente

04 august 2014 | E. D.






Dispareunia sau disconfortul în timpul actului sexual este un simptom des întâlnit în rândul femeilor cu o viață sexuală activă.

Dr. Bogdan Mureșan, medic ginecolog în cadrul Clinicii Obstetrică-Ginecologie II "Dominic  Stanca'' (Cluj- Napoca), ne spune care sunt cele mai frecvente cauze care duc la apariția dispareuniei.

Actul sexual dureros poate fi asociat cu diferite afecțiuni viscerale, vulvare, psihosomatice sau neurogenice.

Cel mai frecvent, dispareunia se întâlnește în cazul patologiei vulvovaginale,  subțierea/ atrofia mucosei , scăderea vascularizației , reducerea secrețiilor  vaginale, în mare parte cauzate de un deficit  hormonal estrogenic și atunci când există infecții cu diferiți agenți patogeni precum: Candida, Herpes simplex 2,  Trychomonas Vaginalis și Chlamydia.

De asemenea, durerea în timpul actului sexual poate fi și un simptom al următoarelor afecțiuni. 

 - Endometrioză: aparitita țesutului endometrial caracteristic cavității uterine, la nivelul mucoasei vaginale și al colului uterin . 

 - Boală inflamatorie pelvina: reacție inflamatorie a țesuturilor de la nivelul pelvisului. 

 - Infecții ale tractului urinar inferior. 

-  Probleme de natură psihosociale: stres datorat temerii de actul sexual sau a unei sarcini nedorite .

-  Menopauză: prin deficitul estrogenic fiziologic. 

- După intervenții chirurgicale în sferă genitală . 

- În cazul existenței chisturilor.

Cauze mai puțin frecvențe

Unele tratamente medicamentoase, radioterapia, afecțiunile oncologice, afecțiunile gastrointestinale, cardiovasculare și reumatismale.

Diagnostic și tratament 

Femeilor care suferă de dispareunie le este recomadat consultul ginecologic, în urma căruia se va stabili diagnosticul, cauza afecțiunii și conduita terapeutică în funcție de caz.

Tratametul poate fi divers incluzând preparate hormonale, lubrifianți, antibiotice, consiliere psihologică sau în unele cazuri intervenția chirurgicală.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   Termeni si conditii