Capacitatea de a comunica eficient are un impact major asupra posibilităţi de a avansa în carieră. Multe persoane cad în capcana limbajului ineficient, care sabotează eforturile noastre de ne prezenta în faţa sefilor încrezători şi autoritari.
Folosirea anumitor cuvinte, precum "eu cred că..", "doar că.." şi postura care arată faptul că poate nu ai experienţa necesară, îţi reduce credibilitatea foarte mult. De câte ori nu ai auzit o femeie care vorbeşte ca şi cum nu ar fi sigură pe ea? De câte ori ai folosit tu astfel de cuvinte care nu are un impact pozitiv asupra auditoriului?
Atunci când vrei să transmiţi un mesaj încearcă să renunţi la cuvintele care te fac să pari nesigură. În loc să spui "Voiam doar să verific.." sau "Voiam doar să ştii că..", fii fermă şi spune " Voiam să verific.." sau " Voiam să ştii că...
Înlocuirea unui simplu cuvânt te poate pune într-o lumină favorabilă şi poate schimba impactul comunicării. De asemenea, în loc de "Eu cred că.." spune "Eu sunt sigură că.." , "Am încredere că.."Am aşteptări în ceea ce priveşte..". Astfel de formulări schimbă felul în care este receptat mesajul tău.
Curajul este temelia unei comunicări de succes, iar aceasta din urmă contribuie la obţinerea obiectivelor dorite. Siguranţa din limbaj te va ajuta să araţi celor din jurul tău că eşti o femeie puternică, care ştie ce vrea pe plan profesional. Aşadar, fii naturală, originală şi comunică fără teamă.
Comentarii
Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!