Casa

Feng Shui în dormitor: leac pentru insomniile tale

06 martie 2013 | E.B.






O veste bună, dacă suferi de insomnii : principiile Feng Shui îţi pot ameliora calitatea somnului. Iată câteva sfaturi pentru a-ţi transforma camera într-un adevărat loc de relaxare.

Degajează spaţiul. Fă ordine în camera ta: strânge lucrurile de prisos, aranjează-le pe cele de folos. Scapă de piesele de mobilier care „sufocă” spaţiul, de revistele abandonate în teancuri în spatele uşii.  Nu uita că spaţiile deschise permit energiei să circule.

Pat la locul potrivit. Patul trebuie să fie sprijinit de perete, dar niciodată sub o fereastră sau sub o grindă, sau în poziţionat în paralel cu acestea. Ideal ar fi ca, din pat, să poţi vedea uşa, fără să te afli chiar în dreptul deschizăturii principale. Dacă asta nu e posibil, instalează o mică perdea din dantelă sau din voal, în culori deschise, în dreptul uşii.

Conform principiilor Feng Shui, trebuie să dormi cu capul spre nord – deşi anumiţi specialişti afirmă că somnul cu capul spre est aduce mai multă energie la trezire.  Important e, până la urmă, să amplasezi patul acolo unde te simţi mai bine.

De reţinut că nu trebuie să păstrezi nimic sub pat, pentru a lăsa să circule principiul „qi”. Dacă totuşi eşti nevoită să foloseşti acest spaţiu, asigură-te că totul este ordonat şi desprăfuit constant.

Materiale naturale.  Materialele din alcătuirea patului trebuie să fie naturale: lemn, bumbac, in.

Lumină voalată. Lumina din dormitor trebuie să fie voalată. Optează pentru o lampă de căpătâi sau pentru spoturi luminoase discrete, fixate în perete.

Oglinzi rotunde. Nu mai mult de două oglinzi în cameră, de formă ovală sau rotundă. Important e să nu te poţi vedea în ele când eşti culcată în pat. Ai oglinzi pe uşile de la dulap? Acoperă-le cu voaluri de tul, în culori pastel.

Culoare deschise pentru mobilă. Alege piese de mobilier în culori discrete, deschise, care nu opresc energia, şi nu le amplasa prea aproape de pat. Ca să nu ai un sentimet de apăsare, evită obiectele suspendate deasupra patului: lustră, etajere.

Dintre culori, cele pastel sunt de preferat – dar folosirea culorii albastre e interzisă (simbolizează apa, care îneacă astfel spaţiul „pământean” al locului de odihnă). Fără acvariu în cameră, însă două plante verzi, amplasate mai departe de pat, sunt permise.

Adaugă o tuşă de violet în acest ansamblu: favorizează meditaţia şi sexualitatea.

Fără electronice. Telefonul mobil, compterul.... toate acestea trebuie ţinute departe de spaţiul de odihnă. Nu te poţi lipsi de deşteptătorul electronic? Amplasează-l cât mai departe de pat.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

M. A.r - 06 martie 2013 03:17
am citit aceste sfaturi mai de mult si merita sa fie luate in seama ,in mod special degajarea spatiului si fara electronice .

RSS Yahoo! Stiri