Horoscop

Horoscopul săptămânii 1-7 ianuarie 2016


31 decembrie 2015 | Tina Rizea






Descoperă ce-ți rezervă astrele în prima săptămână din anul 2016!

BERBEC

Doriţi să deţineţi controlul, atât în afaceri, cât şi asupra celor din anturaj. Mai serioasă, mai decentă şi mult mai pragmatică, veţi reuşi, la mijlocul intervalului, să vă impuneţi deciziile şi să recăpătaţi măcar o parte din drepturile pe care le-aţi pierdut. Persoanele mature pun la cale căsătorii.

ZODIA NOROCOASĂ – TAUR

Extrem de tenace şi de conştiincioasă, nu veți lăsa nimic la voia întâmplării. Se vor ivi în acest interval contracte noi, care la prima vedere pot părea fără importanţă ori care vor fi limitate în timp. În cazul în care le veți da atenţia cuvenită, veți beneficia de recompense. Plata se va face, însă, peste o perioadă de timp. Nu este exclus ca o parte din aceste activităţi să devină ocupaţii profitabile abia în anul 2017. Nativele tinerele se pot îndrăgosti de partenerii lor de călătorie, iar cele căsătorite vor face pregătiri fastuoase pentru sărbătorile de familie, împreună sau pentru persoana iubită.

GEMENI

Prea optimiste şi mult prea vorbăreţe, aceste native sunt întreg intervalul excesiv de erotice şi atrase de experienţe amoroase „originale“. Prietenii şi mai ales rudele apropiate au tendinţa de a le judeca greşit. Joi, trebuie să acopere nişte pagube mici, dar multe. Se pot îndrăgosti de un prieten.                                             

RAC

Neînţelegerile parteneriale continuă să le nedumerească şi să le neliniştească, cu toate că vor apărea destule persoane care să le susţină deciziile. Nu se pot plânge, însă, de situaţia financiară şi de comportamentul prietenilor. Cele foarte tinere sunt atrase întreg intervalul de aventuri.

LEU

Faceţi planuri peste planuri referitoare la călătorii foarte lungi ori de schimbare a profilului dv. profesional. Chiar dacă aceste planuri vor fi din nou amânate de dv., prietenii le vor prelua şi le vor finaliza. Invidiile colegilor vă împiedică să vă concentraţi şi preferaţi să lucraţi doar acasă.

FECIOARĂ

Este din ce în ce mai mare tentaţia de a da sfaturi tuturor celor apropiaţi, mai ales unele referitoare la probleme care ţin de justiţie. Sunteţi foarte altruistă, însă vă place să deţineţi controlul asupra vieţii dv. de zi cu zi. Unele native tinere pot să piardă sarcina, dacă fac eforturi prelungite.

BALANŢĂ

Vă reproşaţi că n-aţi acţionat la momentul potrivit pentru a vă exploata toate ideile financiare, care acum, puse în practică de prieteni, se dovedesc excepţionale. Nativele care iau în seamă contractele cu străinii vor avea succes nelimitat. Nu poate scăpa însă niciuna de decepţiile sentimentale.

SCORPION

Nu aveţi stare! Doriţi să faceţi o deplasare, sperând într-o schimbare de noroc. Călătoriile sunt însă contraindicate, iar dacă nu sunteţi suficient de atentă, conflictele cu rudele şi colegii devin perene. Persoana iubită pleacă la drum lung, poate şi peste hotare.

SĂGETĂTOR

Mai zgârcite decât aţi fost vreodată, faceţi eforturi de a vă achita toate datoriile acumulate şi treceţi prin momente în care parcă viaţa dv. se întoarce pe dos. De vineri, familia vă susţine continuu şi încearcă să vă implice în multe activităţi.

CAPRICORN

Treceţi în continuare printr-o perioadă susţinută de creativitate şi de schimbări de tot felul chiar şi a casei în care locuiţi. Cele mai energice native nu ţin cont de lipsa de fonduri sau de vremea rea şi se apucă de zugrăvit, iar cele bogate caută o casă mai mare.

VĂRSĂTOR

Deşi ascultaţi cu sfinţenie de sfaturile celor cu experienţă, nu vă puteţi reţine agresivitatea şi dorinţa de a vă impune cu orice preţ opiniile. Neînţelegerile familiale tind să se acutizeze, iar financiar puteţi intra oricând în faliment, dacă nu sistaţi achiziţiile.

PEŞTI

Vă uimiţi partenerii printr-un discurs logic, prin care aveţi grijă să restabiliţi, fără părtinire, drepturile fiecăruia. Vă motivaţi cu succes cheltuielile exagerate pentru persoana iubită. Atracţia sexuală se manifestă într-o manieră imperativă şi daţi de necaz.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Dana - 31 decembrie 2015 14:19
Castiga bani acasa! Cel mai eficient program de lucru la domiciliu a fost lansat! Castiga bani acasa! Simplu, confortabil, cu rezultate! Porneste imediat si castiga bani acasa! Trebuie doar sa ai calculator, internet si minime cunostinte de folosire a documentelor word si pdf. Cand vrei cu seriozitate sa incepi, cauta-ne la adresa de email: spitzerdan@yahoo.com
Iulia - 01 ianuarie 2016 22:42
Cautam colaboratori pentru publicare anunturi
Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi, in functie de abilitati
Cerinte: - necesar calculator
- conexiune internet
- rabdare
- cunostinte minime PC
- seriozitate
- perseverenta
- atentie la detalii
Nu este necesara experienta.
Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.
Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati.
Program part-time.
Important ! Lasati mesajul cu textul " INFO " doar pe e-mail !
Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice.
Oferim si solicitam seriozitate!
In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati!
Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24 ore.
Pentru informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa: projectonline85@gmail.com
Georgiana - 02 ianuarie 2016 16:04
Cea mai selecta oferta! Urgent avem nevoie de colaboratori part-time in cel mai select si mai serios program de castigat bani la domiciliu, in timpul liber. Cerem dorinta de a invata ceva nou si seriozitate. Oferim indrumare pas cu pas, instruire gratuita de cea mai buna calitate si contract care va garanta plata comisioanelor. Solicitati acum detalii la adresa de email: georgianastoica2015@yahoo.com
Alina - 04 ianuarie 2016 14:49

Vrei să câştigi minim 300 de euro pe lună? Citeşte acest anunţ!
Beneficii
-posibilitatea de a câştiga cel puţin 100 de euro cu o implicare de 2-3 ore sau 300 de euro full time
- apartenenţa la un grup care oferă recunoaştere şi şanse egale tuturor membrilor
-instruire gratuită şi de scurtă durată
-contract legal de comision ce asigură plata caştigurilor
-se lucrează de acasă
-program flexibil
Cerinţe
-conexiune la internet, PC, abilităţi minime de lucru cu documente word, pdf şi navigare online
-seriozitate, perseverenţă şi atenţie la detalii
Pentru informaţii trimiteţi mail cu subiectul INFO la cmalina10@yahoo.com

RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia