Deserturi

Minitarte cu cremă de lămâie


19 martie 2017 | Redacția






Delicioase și  foarte aspectuoase, minitartele cu fructe sunt potrivite pentru orice ocazie, în special dacă preferi deserturile cu gust dulce-acrișor.

Ai nevoie

  • Pentru aluat

100 g unt

300 g făină

2 ouă

50 g zahăr pudră

1 linguriță bicarbonat

1 linguriță esență de vanilie

  • Pentru cremă

400 ml lapte

200 g unt

2 gălbenușuri

2 linguri făină

2 lămâi

250 g zahăr

1 lămâie verde, pentru decor

Mod de preparare

Amesteci untul rece, tăiat cubulețe, cu făina amestecată cu praful de copt. Când capătă o consistență nisipoasă, încorporezi ouăle, zahărul și esența de vanilie. Frămânți până când obții un aluat omogen, care nu se mai ține de mâini. Îl înfășori în folie și-l dai la rece 30 de minute.

Pentru cremă, pui pe foc jumătate din cantitatea de lapte. Amesteci făina cu laptele rămas, adaugi gălbenușurile, coaja de la o lămâie, zahărul și omogenizezi. Când laptele de pe foc începe să clocotească, îl dai deoparte și torni treptat laptele rece, apoi omogenizezi. Așezi din nou pe foc și amesteci până când se îngroasă crema, apoi o dai deoparte și torni zeama de la lămâi. O lași să se răcească și o amesteci cu untul frecat spumă.

Împarți alutul în bucăți egale, din care întinzi foi, pe care le așezi în formele de minitarte tapetate. Le dai la cuptor până când se rumenesc, le lași să se răcească și scoți din forme. Umpli minitartele cu cremă și le decorezi cu felii de lămâie verde.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia