Vedete

Patrick Dempsey – Anatomia unui pasionat de mașini


03 ianuarie 2017 | Redacţia






Salut! Sunt Patrick și sunt dependent de viteză. Și nici măcar nu mă tratez! Așa s-ar putea prezenta vedeta de la Hollywood, Patrick Dempsey, într-un grup de suport. Actorul din “Anatomia lui Grey” este pasionat de mașini clasice și recent, petrece mai mult timp pe circuit decât pe platourile de filmare.
Doctorul Derek Shepherd i-a frânt inima lui Meredith în serialul “Anatomia lui Grey”, apoi s-a apucat de curse. Concluzia este chiar atât de simplă. Sau o simplificăm noi. Tot ce s-a întâmplat între aceste două evenimente este doar… viteză.
 
Patrick Dempsey este proprietarul unei colecții de mașini sport și vintage. Actorul întoarce capete oriunde merge. “Mașina pe care o conduc, nu eu”, spune Dempsey, mai în glumă, mai în serios. A concurat în competiții prestigioase, cum ar fi legendara cursă de 24 de ore de la Le Mans, dar a alergat și la Daytona. “Aș părăsi Hollywood-ul într-o fracțiune de secundă și mi-aș petrece tot restul vieții pe pistă, dacă aș putea”, a fost declarația șocantă a actorului.
 
Nominalizatul la premiile Golden Globe spune că participarea la curse nu este doar un hobby. Nu este genul care doar să facă o poză pe pistă, ca să dea bine într-o revistă sau pe rețelele de socializare.
 


Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia