Horoscop

Profilul de Facebook îți trădează zodia?


15 martie 2016 | Celestia






Trăsăturile de caracter nu sunt singurele indicii cu privire la semnul zodiacal sub care te-ai născut. Imaginile pe care le postezi pe rețelele de socializare și modul în care folosești Facebook scot la iveală caracteristicile zodiei tale.

Berbec

Nu ești o împătimită a rețelelor de socializare, pentru că, în general, preferi să discuți față în față cu persoanele care sunt importante pentru tine. Probabil vei alege ca imagine reprezentativă un animal amuzant, mic, nicidecum o fotografie a ta, și o vei păstra mult timp neschimbată. Postezi imagini în care apari alături de prieteni.

Taur

Împărtășești cu prietenii cele mai frumoase fotografii ale tale. De altfel, pentru tine Facebook este un mod plăcut de a-ți petrece timpul și de a afla cu ce se mai îndeletnicesc cunoștințele tale. Ești recunoscută pentru numeroasele postări cu glume și imagini amuzante.

Gemeni

Ai un simț al umorului dezvoltat, prin urmare vei posta pe rețelele de socializare o mulțime de bancuri și fotografii în care apari în ipostaze nostime. Pentru că te plictisești repede, schimbi destul de des imaginea de profil. Îți place să folosești Facebook pentru a discuta ore în șir cu cei dragi.

Rac

Îți alegi cu mare grijă imaginea pe care s-o atașezi profilului. Uneori, sunt zile întregi în care eziți în privința fotografiei care s-ar potrivi cel mai bine, pentru că își dorește să aibă parte numai de comentarii pozitive din partea amicilor. Postezi foarte multe poze din copilărie și alături de prieteni apropiați.

Leu

Pentru tine, Facebook reprezintă o ocazie în plus să impresionezi, să te promovezi și să atragi admirația prietenilor și cunoștințelor. Îți schimbi des imaginea de profil și postezi frecvent, pentru a menține treaz interesul tuturor și pentru a vedea cine te urmărește.

Fecioară

Cele mai multe dintre fotografiile pe care le împărtășești cu amicii sunt din vacanțe sau din țări în care ai vrea să călătorești. Rareori postezi fotografii în care apari singură, iar dacă alegi să faci asta, va fi una care te avantajează sau în care vrei să evidențiezi un peisaj din locuri frumoase în care ai fost.

Balanță

Ai fi gata să mergi la un fotograf profesionist numai să ai cele mai frumoase imagini de atașat la profilul tău de Facebook. Ești de părere că numai așa vei fi bine pusă în valoare. Schimbi adesea fotografia de profil pentru a se potrivi cu starea ta de spirit.

Scorpion

Pentru profilul tău de Facebook alegi imagini care evidențiază misterul sau senzualitatea ta. Dacă una dintre ele este foarte apreciată, o păstrezi pentru foarte mult timp cu gândul că va atrage mai mulți prieteni noi.

Săgetător

Cauți să-ți creezi un profil care să spună cât mai multe despre tine și, odată ce ai găsit formula perfectă, nu mai schimbi mult timp imaginea care te reprezintă. Cele mai multe dintre fotografiile pe care le postezi sunt din călătorii, alături de amici, și prea puține de tipul selfie.

Capricorn

Te numeri printre cei care-și păstrează mult timp imaginea de profil, pentru că va căuta ca fotografia care te reprezintă să te pună în valoare foarte bine din punct în vedere fizic sau să aibă legătură cu profesia tpe care ți-ai ales-o. În general, cei mai mulți nativi în zodia Capricorn își creează un profil pe o rețea de socializare în scop profesional,

Vărsător

Cele mai multe imagini pe care le postezi sunt cu artiștii favoriți și cu persoanele publice pe care le admiri. Îți schimbi destul de des fotografia de la profil cu scopul de a-i pune la curent pe amici cu tot ceea ce faci și de a spune ceva despre modificările stării tale de spirit.

Pești

Alegi cu mare grijă imaginile pe care le împărtășești cu ceilalți și mai ales fotografia de profil, pe care o modifici destul de des potrivit stării tale de spirit. Îți place ca postările tale să atingă pe cât mai mulți, să emoționeze, să provoace un schimb de opinii, nu neapărat să atragă multe like-uri.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Romy - 16 martie 2016 13:32
Castiguri online! Cautam urgent colaboratori care vor sa castige comisioane prin colaborare la domiciliu! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: bodronromica@yahoo.com

RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia