Remedii naturiste

Propolisul face minuni pentru organism


02 noiembrie 2014 | Georgiana Rache






Propolisul e unul dintre remediile naturii cu un puternic rol antiinfecțios, căci poate să distrugă peste 20 de tipuri de bacterii și aproximativ 30 de virusuri. În Grecia Antică era folosit pentru tratarea abceselor, în timp ce în Mesopotamia era utilizat pentru dezinfectarea rănilor.

Acest produs apicol este prelucrat de albine, după ce colectează substanțe rășinoase din mugurii a peste 20 de specii de copaci. În compoziția propolisului se găsesc enzime, vitaminele A,B,E, cât și nenumărate săruri și minerale.

Grăbește vindecarea herpesului

Datorită proprietăților cicatrizante și antiinfecțioase, propolisul e indicat în tratarea herpesului.  Se aplică tinctură de propolis, de 3-4 ori pe zi, direct pe zona afectată, până la vindecare. Propolisul are și efect antiviral, ceea ce înseamnă că împiedică răspândirea virusului Herpres Simplex, care provoacă infecția.

Întărește imunitatea

Cu ajutorul acestui leac al naturii, poți crește capacitatea de rezistență a organismului la infecții, mai ales că se apropie sezonul rece. Iei o linguriță de pulbere de propolis dimineața, pe stomacul gol, cât și seara.

Urmează cura timp de 21 de zile. Un studiu al cercetătorilor americani de la Universitatea din Chicago a arătat că propolisul are și proprietăți antitumorale, fiind de ajutor în cancerul de prostată, de colon și în cel mamar, căci împiedică răspândirea celulelor canceroase.

Luptă cu infecțiile

Cunoscut și drept „penicilina rusească“, propolisul are proprietăți antivirale, antifungice și antiseptice. De aceea, este recomandat în tratarea virozelor respiratorii, a laringitelor și a amigdalitei. Și femeile care suferă frecvent de infecții urinare pot urma o cură cu tinctură de propolis, timp de 30 de zile. Se iau 40 de picături, amestecate cu puțină apă, de 2 ori pe zi.

Tratează gingivita

Mai multe studii recente au arătat că apa de gură cu propolis este indicată în tratarea gingivitei, dar și a candidozei bucale. Este, de asemenea, eficientă și în combaterea mirosului neplăcut al respirației. Amesteci 40 de picături de tinctură cu 200 ml de apă călduță și cu o linguriță de miere. Clătești gura, timp de 2-3 minute, de 3 ori pe zi.

Ajută la vindecarea ulcerului

O cură cu propolis este de ajutor și în cazul celor care suferă de ulcer, mai ales cel cauzat de infecția cu Helicobacter Pylori. Dizolvi 30 de picături de tinctură de propolis în jumătate de pahar cu apă. Iei remediul în fiecare zi, înainte cu 20 de minute de masă. Cura se ține o lună de zile.

Știai că...

....rănile se vindecă mai repede dacă aplici pe zona afectată o compresă cu tinctură de propolis.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia