Remedii naturiste

Sucul care îți vindecă tot trupul


25 ianuarie 2016 | Mădălina Hârjoi






Auzim tot mai des că anumite alimente, precum cartofii, ar trebui consumate mai rar, pentru că sunt bogați în carbohidrați bogat. Cu toate acestea, consumat sub formă de suc, cartoful are o listă nesfârșită de beneficii pentru sănătate.

Cartofii sunt bogați în substanțe nutritive, cum este potasiul, tiamina și niacina, motiv pentru care poate fi utilizat în tratarea diverselor afecțiuni.

Probleme digestive

Cartofi au fost folosiți de secole în tratrea problemelor digestive, de la arsuri la stomac la indigestie. Un studiu din 2006 realizat de cercetători de la Universitatea din Freiburg, Germania, și publicat în revista „Phytomedicine“ arată că două treimi din pacienții cu probleme digestive au spus că neplăcerile s-au atenut atunci când au consumat suc de cartofi pentru a le trata.

Mai mult, conform studiilor publicate în 2013 în „Journal of Medicinal Plants“, sucul de cartofi este indicat și pentru a calma gastrita (inflamația stomacului), ulcerul gastric, ajută la curățarea intestinelor și reduce cantitatea de acid din sistemul gastrointestinal.

Stopează evoluția cancerului

Deși cartofii nu sunt alimentele-minune în tratarea tuturor tipurilor de cancer, un studiu publicat în 2013 în revista „Food and Function“ și efectuat de cercetători de la Universitatea din China arată că o substanță care se găsește în sucul de cartofi, pectina, este capabilă să oprească proliferarea celulelor canceroase la șoareci cu melanom.

Ameliorează simptomele artritei

Potrivit unei cercetări din 2013 și publicată în „Journal of Medicinal Plants“, una sau două lingurițe de suc de cartofi luate înainte de fiecare masă poate ajuta la ameliorarea simptomelor artritei.

Alternativ, poți fierbe, 3-5 minute, coji de cartofi spălate. Strecoară și așteaptă ca lichidul să se răcească. Bea o cană de patru ori pe zi pentru a calma durerea provocată de artrită și de inflamații.

Arsuri, răni, tăieturi

Pentru a trata leziunile minore ale pielii, dă prin răzătoare un cartof și amestecă-l cu miere sau ulei de măsline. Aplică pasta pe zona afectată și acoperă cu o pânză de bumbac pentru două ore. Pentru a trata arsurile, taie un cartof felii subțiri și pune-le pe zona arsă pentru câteva minute.

Cartofii - câteva măsuri de precauție

Cartofii pot vindeca, dar numai dacă ții cont de câteva recomandări. Evită ingerarea unei cantități mari de suc de cartofi pe zi, întrucât, în cantități excesive, sucul poate fi toxic. Recomandat este să nu bei mai mult de o jumătate de cană de suc de cartofi pe zi.

De asemenea, evită cartofii verzi, deoarece aceștia conțin niveluri ridicate de solanină, substanță care poate interfera cu activitatea nervilor și cauza greață severă, diaree și crampe.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Radu - 25 ianuarie 2016 12:44
Pentru toate localitatile! Bani din prima luna!Cautam urgent numai oameni extrem de seriosi si interesati colaboreze cu noi, pentru a lucra in timpul liber sau full-time, la alegere, in asa fel incat sa obtina castiguri imediate, din prima luna. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, trimiteti doar INFO la adresa de email:  ungureanuradu94@gmail.com
Georgiana - 25 ianuarie 2016 13:44
Bani cat mai repede! Cel mai ușor și mai consistent sistem de făcut bani repede! Simplu, eficient si cu totul... revolutionar! Oferta este noua si nu seamana cu nimic din tot ceea ce ai intalnit pana in prezent! Trebuie doar sa vezi despre ce e vorba! Acum! Cere detalii cu textul "info" la adresa de email: georgianastoica2015@yahoo.com

RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia