Turism

Vacanţă de vis pe litoralul bulgăresc

19 mai 2010 | Isabela Mihalcea






Vara a venit cu aroma ei de vacanţă, de nisip şi de mare. Vrei o săptămână de vis, într-o staţiune civilizată, unde găseşti linişte, dar şi distracţie? Poţi alege o staţiune de pe malul litoralului bulgăresc.

Renumite deja pentru serviciile de calitate, staţiunile bulgăreşti de la Marea Neagră oferă vacanţe pentru toată familia. Fiecare dintre cele peste 20 de staţiuni înşirate de-a lungul litoralului are specificul şi punctele ei de atracţie. Iată cum o alegi pe cea mai potrivită.

Russalka, pentru familişti

Această staţiune este de fapt un club de vacanţă aflat la câţiva kilometri de graniţa cu România şi la 90 km nord-est de Varna. Complexul se află in inima rezervaţiei naturale „Tauk Liman” (Limanul Păsărilor), într-o pădure seculară de stejari, aproape de binecunoscuta rezervaţie naturală Yailata.

Acest complex este cel mai potrivit loc din Bulgaria pentru familiile cu copii mici. Staţiunea este liniştită, plaja cu nisip fin este foarte curată şi în fiecare seară există un program de animaţie şi distracţie pentru cei mici. În interiorul staţiunii nu se circulă cu maşina, pentru siguranţa copiilor.

Albena, centru de distracţie

Situată imediat după Balchik, Albena îţi oferă o plajă de vis cu hoteluri şi servicii aşa cum îţi doreşti. Aici poţi practica tot felul de sporturi, te poţi plimba cu trăsura, cu bicicleta pentru familie sau poţi face echitaţie, iar copiii au nenumărate centre de distracţie. Parc de joacă, ateliere de pictură şi modelaj, paintball, călărie şi multe altele. Aproape în fiecare hotel li se oferă turiştilor o seară de spectacol pe săptămână.

Nisipurile de aur, eleganţă şi respect

Situată în partea nordică a litoralului bulgăresc, această staţiune are o mare calmă şi caldă. Numele este dat de nisipul auriu al plajei. Staţiunea este amplasată în mijlocul unui parc imens, fiind înconjurată de flori, stejari şi terase. În parcul staţiunii, poţi vedea multe animale sălbatice. Plaja de aici, cu o lungime de 3,5 km, şi hotelurile înşirate de-a lungul staţiunii sunt recunoscute pentru ospitalitate şi eleganţă.

Sf. Constantin şi Elena, pentru băi termale

Sf. Constantin şi Elena este una dintre cele mai interesante staţiuni de pe litoralul Bulgariei. Denumirea staţiunii este dată de numele unei mănăstiri aflată în această zonă. Spre deosebire de celelalte staţiuni, aici găseşti izvoare cu apă minerală şi termală şi un centru balneologic. Din parcul staţiunii cu stejari seculari poţi admira priveliştea specială oferită de golfurile din zonă.

Balchik, pentru linişte

Când a văzut marea la Balchik, poetul antic Ovidiu a exclamat: ,,O! Oraş de piatră albă, te salut pentru frumuseţea ta inimitabilă!” Un motiv în plus să alegi acest oraş. Staţiunea îţi oferă linişte şi un peisaj deosebit. Cât te afli aici, nu rata vizita la Castelul Reginei Maria a României. Construit ca reşedinţă de vară, castelul are o grădină plină de flori şi de specii rare de arbori, care te adăpostesc la umbra lor răcoroasă.

Cât costă un sejur?

În aproape toate staţiunile găseşti hoteluri care-ţi oferă orice tip de sejur, cu: mic dejun, demipensiune, all inclusive şi chiar all inclusive+. Unele hoteluri oferă gratuitate pentru copiii sub 12 ani, chiar şi pentru doi copii, iar altele doar pentru un copil.

Dacă plăteşti sejurul până la sfârşitul lunii mai, vei avea reducere între 10 şi 15%. Iată cât te costă în luna iunie un sejur de 7 nopţi, cu gratuitate pentru un copil sub 12 ani:

* cu mic dejun: între 250 şi 270 de euro
* cu demipensiune: între 300 şi 350 de euro
* all inclusive: între 420 şi 500 de euro.



Posteaza un comentariu


captcha

Comentarii

Nu există comentarii pentru acest articol. Fii prima care comentează!


RSS Yahoo! Stiri   |   Termeni si conditii  |   Politica de confidentialitate  |   Contact  |   Redactia