5 semne care anunţă maladia Alzheimer

1 68972 original jpg jpeg

Persoanele cu început de Alzheimer suferă de pierderi de memorie, tulburări de judecată, schimbări bruşte de dispoziţie şi de comportament. De aceea, este esenţial rolul celor din anturaj în depistarea primelor semne care anunţă boala.

Începuturile bolii sunt greu de perceput de către cei apropiaţi persoanei afectate. Dacă semnalele de alarmă de mai jos se repetă,cei apropiaţi trebuie să anunţe medicul.

Iată semnele care indică boala:

Persoana nu-şi aminteşte evenimente din trecut

Începând cu vârsta de 50 de ani,majoritatea oamenilor se plâng de probleme cu memoria:prin urmare,un număr de telefon uitat nu e un semnal de alarmă. Ceea ce trebuie să îngrijoreze e atunci când persoana nu-şi mai aminteşte de evenimente importante din viaţa sa.

Uită ce se-ntâmplă în prezent

Persoana are dificultăţi în a memora evenimente recente şi pune de mai multe ori aceeaşi întrebare,uitând imediat răspunsul.

De asemenea,bolnavul uită unde şi-a pus ochelarii sau ceasul,sau le va pune în locuri ciudate:cravata în congelator,şosetele în cuptor...

Are schimbări bruşte de comportament

Trece rapid de la o stare la alta,de la apatie la iritabilitate,de la indiferenţă la anxietate. Uneori,persoanei afectate îi lipseşte entuziasmul,nu o mai interesează nimic.

Modificările de comportament pot fi dublate de dificultăţi în a executa sarcini gospodăreşti obişnuite,în a-şi urma tratamentul medical şamd.

E dezorientată

O persoană cu Alzheimer se poate pierde pe strada de domiciliu,şi nu-şi mai dă seama unde locuieşte. Dezorientarea în spaţiu e acompaniată de pierderea noţiunii timpului. Bolnavul nu-şi mai aduce nici anul în care se află.

Are tulburări de limbaj

Apar la începutul maladiei. Persoana nu-şi mai aminteşte numele prietenilor apropiaţi,încearcă să găsească trucuri de limbaj pentru a înlocui cuvântul care desemnează un obiect anume. În timp,bolnavul devine din ce mai incoerent,folosind termeni care n-au nimic de-a face cu subiectul.

Citeşte şi:

Obezitatea,moştenire de familie?

Durere de cap sau migrenă?