Rac

Probabil te întrebi cum de Racul se află în această categorie, având în vedere cât sunt de iubitori şi sentimentali, dar exact acest aspect îi poate face reci. Dacă au fost răniţi sau trădaţi în trecut, îşi ignoră sentimentele. Se vor purta de parcă acea persoană nu mai există pentru ei, iar odată ce au ajuns în acest punct, nu mai există cale de întoarcere. Ţin foarte bine minte fiecare greşeală şi se vor asigura că cei care i-au rănit vor avea parte de o atitudine corespunzătoare.

Capricorn

Capricornii refuză să se lase conduşi de emoţii, deci dacă ar putea alege, ar prefera să fie cunoscuţi mai degrabă pentru o atitudine rece, decât una sentimentală. Din moment ce Capricornii cred că imaginea reprezintă cheia succesului, fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru a lăsa celor din jur o impresie ireproşabilă. Cred cu tărie că sentimentele pe care eşti dispus să le arăţi sau ancorarea în trecut te vor face o persoană slabă în ochii celorlalţi. Preferă să fie recunoscut pentru calităţi precum eficienţă, inteligenţă şi mereu în controlul situaţiei.

Vărsător

Vărsătorilor nu le face plăcere să-şi epuizeze energia ajutând o persoană care se confruntă cu probleme emoţionale, iar dacă pot evita acest lucru, o vor face numaidecât – nu sunt cei la care să apelezi dacă ai nevoie de un umăr pe care să plângi. Sunt conştienţi că ceilalţi le observă latura rece, dar sunt în regulă cu acest lucru. Dacă ai făcut vreo greşeală, este problema ta, nu vei beneficia de simpatie din partea unui Vărsător.

Fecioară

Sunt momente în care o Fecioară crede cu adevărat că este cea mai inteligentă persoană din cameră şi că toţi ceilalţi nu se pot ridica la nivelul lor. Fecioarelor le face plăcere să înveţe cât mai multe lucruri, ca mai apoi, să-i impresioneze pe cei din jur cu diversele cunoştinţe pe care le-au dobândit. Fecioarele tind să aspire către perfecţiune iar acest lucru nu le oferă răbdarea necesară pentru a se confrunta cu imperfecţiuni, greşeli şi toate acele lucruri care ne fac umani. Nu o fac intenţionat, ar putea chiar să nu fie conştienţi de comportamentul lor.

Gemeni

Gemenii pot fi imprevizibili – într-un moment sunt calzi şi te ascultă cu zâmbetul pe buze, iar la scurt timp se arată reci şi neprietenoşi. Singurul lucru pe care poţi conta în privinţa lor este faptul că nu vor fi niciodată indiferenţi. Dacă îi răneşti, îţi vor spune în mod direct tot ce îi deranjează şi îşi vor schimba total comportamentul faţă de tine. Nu le vor păsa dacă ai un motiv bun pentru care ai făcut acel lucru, vor refuza să te asculte. Este mult mai bine dacă aştepţi să aibă o stare bună dacă vrei să le ceri iertare.

Sursa