Este bogat în pectine şi fibre care au proprietatea de a stabiliza nivelul zahărului în sânge. Dacă nivelul glicemiei e bine reglat,nu mai ronţăi orice-ţi trece prin faţa ochilor. În plus fibrele pe care mărul le conţine împiedică organismul să asimileze grăsimile.

Albuşul de ou

Foarte bogat în proteine,albuşul de ou este un aliment săţios,care reglează absorbţia de zahăr în intestin şi îţi înhibă senzaţia de foame. Trebuie să-l mănânci simplu,în salate,cu sos de iaurt şi verdeaţă şi în nici un caz însoţit de gălbenuş,care are multe grăsimi şi calorii.

Fulgii de ovăz

Fulgii de ovăz,odată ajunşi în stomac,îşi măresc volumul de 20 de ori şi-ţi dau senzaţia de saţietate. Ca toate alimentele bogate în fibre,fulgii de ovăz încetinesc trecerea rapidă a zahărului în sânge şi îţi reduc secreţia de insulină. Poţi să-i mănânci cu iaurt degresat,să-i adaugi în supă sau în biscuiţii de casă.

Cartofii

Aceste simple legume sunt aliatul tău atunci când vrei să scapi de kilograme. Cartofii au două proprietăţi foarte importante pentru silueta ta:sunt bogaţi în zahăr lent care te face să te simţi sătulă şi conţin multe fibre. O masă cu cartofi îţi alungă senzaţia de foame pentru patru ore,cu condiţia să-i pregăteşti pe baie de aburi,pe grătar sau copţi.

Scorţişoara

Acest condiment parfumat consumat în cantităţi moderate previne fluctuaţia insulinei dintre mesele principale,care se face vinovată de pofta de mâncare de necontrolat. Presară scorţişoara pe prăjiturile din ovăz sau pe pâinea prăjită şi nu vei mai pofti la ceva dulce între mese.

Peştele

Ai observat că dacă ai consumat peşte la prânz sau la cină te-ai simţit sătulă mai mult timp? Acest efect se datorează faptului că peştele conţine proteine mai greu de digerat. În plus este un aliment bogat în omega 3,care elimină zahărul din organism şi face loc proteinelor bune. De aici şi senzaţia de saţietate.

Fasolea

O masă principală care are ca ingredient principal fasolea boabe stimulează producerea de substanţe care ajută la pierderea in greutate. De asemenea,această legumă bogată în fibre îţi înhibă senzaţia de foame pentru mai mult timp.