Dezechilibru hormonal premenopauză. 7 semne că suferi de aşa ceva

dezechilibru hormonal premenopauză jpeg

Dezechilibru hormonal premenopauză. Între 40 şi 50 de ani, multe femei trec prin schimbări dramatice – chiar dacă nu întotdeauna vizibile pentru cei din anturaj. Acestea sunt generate de obiceiurile alimentare sau de factorii de mediu – dar cel mai adesea au drept cauză dezechilibrele hormonale. Câteva simptome ar trebui să-ţi dea de gândit!

1. Dezechilibru hormonal premenopauză - Dureri de cap şi migrene

Durerile de cap şi migrenele sunt cauzate de scăderea producţiei de hormoni estrogeni, caracteristică premenopauzei. Estrogenii controlează eliberarea neurotransmiţătorilor la nivel cerebral, care alină senzaţia de durere. Conform unui studiu american, două treimi din femeile care acuză migrene regulate se află la premenopauză sau la menopauză. 

2. Insomnii frecvente

Tot în premenopauză, ovarele scad producţia de progesteron, hormon care favorizează, printre altele, instalarea somnului. Acest dezechilibru afectează calitatea odihnei pe timp de noapte şi cauzează insomnii frecvente.

3. Dezechilibru hormonal premenopauză - Iritabilitate crescută şi pierderi de memorie

Fluctuaţiile nivelului hormonal are efect direct asupra modului în care creierul controlează emoţiile. Stările de nervozitate, iritabilitatea sunt fenomene observate frecvent la femeile de peste 40-45 de ani. La fel de frecvente sunt şi schimbările bruşte de dispoziţie – trecerea de la voie bună la tristeţe şi invers. Pierderile de memorie şi dificultăţile de concentrare sunt şi ele frecvente la premenopauză. Pot fi cauzate şi de o funcţionare deficitară a glandei tiroide, de stres, de odihna insuficientă.

4. Transpiraţie abundentă

Bufeurile – senzaţiile de căldură intensă - sunt unul din semnele cele mai evidente ale premenopauzei şi menopauzei, însă fiecare trăieşte acest fenomen în mod diferit. La anumite femei, bufeurile nu sunt însoţite de transpiraţie abundente, în schimb altele se scaldă în propria sudoare, mai ales pe timp de noapte. Studiile arată că, într-un sfert din cazuri, această problemă este suficient de serioasă pentru a afecta calitatea vieţii.

5. Dezechilibru hormonal premenopauză - Oboseală constantă

Există mai multe tipuri de oboseală. Cea care trebuie să te pună pe gânduri este intensă şi e însoţită de slăbiciune musculară, afectându-ţi activitatea fizică şi mentală. Oboseala dată de dezechilibrul hormonal se manifestă printr-un nivel de energie extrem de redus şi printr-o stare permanentă de somnolenţă, chiar la câteva ore după un somn odihnitor. Dacă suferi de oboseală cronică, un control medical e obligatoriu.

6. Tulburări digestive

Dezechilibrele hormonale pot provoca şi tulburări de digestie. Nivelul scăzut de estrogeni afectează şi producţia de cortizol – hormonul produs de glanda suprarenală. Un nivel mai scăzut de cortizol are impact asupra glicemiei şi a presiunii arteriale, şi provoacă tulburări digestive: balonare, dureri abdominale, constipaţie.

7. Dezechilibru hormonal premenopauză - Pofte şi creşteri în greutate

În premenopauză, şi eliberarea altor hormoni – insulina, adrenalina, cortizolul – are de suferit. Apar schimbări la nivelul metabolismului, digestiei, apetitului. Tulburările hormonale declanşează pofta de dulce, iar încetinirea metabolismului favorizează depunerile adipoase. Credit foto: www.pixabay.com



Recente

Prajitura poloneza  Sursa foto shutterstock 1935242111 jpg
clickpentrufemei ro jpg
femeie în casă  foto   Shutterstock jpg
Deshidratare jpg
femeie ca o regină foto   Shutterstock jpg
mască de față  foto   Shutterstock jpg
Ginkgo biloba  Sursa foto shutterstock 1767278624 jpg
Fibrom uterin jpg
Mira jpg
Cozonac impletit  Sursa foto shutterstock 266611979 jpg
Minitarte aperitiv  Sursa foto shutterstock 43811440 jpg
Cum poți realiza bijuterii handmade unice jpg
Pulpa de miel in foitaj  Sursa foto shutterstock 1661084821 jpg
Insecte in baie  jpg
femeie care mănâncă salată  foto   Shutterstock jpg
Oua umplute  Sursa foto shutterstock 1936397476 jpg
pasca fara aluat reteta selgros jpg
Cozonac cu nuca si stafide  Sursa foto shutterstock 257974991 jpg
Cele mai bune cereale pentru micul dejun  Sursa foto shutterstock 429528310 jpg
Curatenie de Paste jpg