7 soluţii pentru un păr cu probleme

1 46173 original jpg jpeg

De câte ori nu ţi-ai dorit ca părul tău să nu se mai electrizeze, mătreaţa să dispară şi buclele să te asculte? Iată câteva trucuri garantate.

1. Îţi cade părul?

Te îngrijorează căderea accelerată a părului? Atunci încearcă un tratament de zece zile cu ulei de măsline sau de ricin.

Masează-ţi pielea capului şi acoperă-ţi părul cu un prosop,pentru ca uleiul să acţioneze cât mai bine. Aplică această mască înainte de a te spăla pe cap şi las-o să acţioneze timp de două ore.

2. Culoare ternă?

Dacă ai părul blond prepară un decoct din cinci linguri de flori de muşeţel la un litru de apă. Amestecul se fierbe timp de 10 minute şi se lasă la răcit într-un vas acoperit. Strecoară-l apoi şi adaugă o lingură de oţet.

Lichidul rezultat se foloseşte la clătire,după ce te-ai spălat pe cap. Părul castaniu prinde viaţă cu ajutorul unei linguriţe cu sulfat de cupru la o cană de vin roşu. Amestecul se fierbe timp de 10 minute şi se foloseşte atunci când te piepteni. Procedeul trebuie efectuat zilnic,timp de două-trei săptămâni.

3. Bucle rebele?

Noile produse pentru îngrijirea părului creţ fac minuni. După ce te-ai spălat pe cap,lasă părul să se usuce singur. Când mai este un pic umed,usucă-l cu aer călduţ,la viteză mică,pornind de la rădăcină spre vârfuri,strângând buclele în palme. Ţine cont totodată,că părul creţ arată mai bine lung,deoarece buclele au nevoie de lungime pentru a se aşeza frumos.

4. Fără volum?

Cine nu-şi doreşte un păr cu volum? Şi câte dintre noi au parte de împlinirea acestui vis? Iată o reţetă care te va ajuta cu siguranţă. Pulverizează pe părul umed,la rădăcina firului,un spray pentru volum. Usucă-te apoi la rădăcină cu ajutorul unei perii rotunde,pentru a-i conferi volum. Atenţie,însă! Pentru reuşita operaţiunii, foehnul trebuie folosit întotdeauna la o viteză medie spre mare şi la o căldură destul de ridicată.

5. Mai mult luciu?

Cojile de la 500 g de lămâi se taie mărunt şi se toarnă 1,5 l apă clocotită peste ele. Se acoperă vasul şi se lasă timp de trei ore. Soluţia rezultată se utilizează pentru clătirea părului proaspăt spălat.

6. Ai mătreaţă?

Mătreaţa,o problemă? Nu şi dacă urmezi sfatul nostru. Amestecă 1/4 cană de oţet de mere cu 1/4 cană de apă,pune soluţia într-o sticlă cu pulverizator şi stropeşte-ţi pielea capului. Reţine un truc eficient:după ce clăteşti părul,înfăşoară-l într-un prosop pentru 30 de minute,după care clăteşte cu apă din abundenţă şi spune adio mătreţii!

7. Păr gras?

Părul gras nu va mai fi o problemă dacă ai să foloseşti această reţetă minune. Prepară-ţi o loţiune pentru pielea capului din patru linguriţe de plante uscate (urzică, rozmarin, coada-calului şi cimbru) la 150 ml apă.

După ce strecori infuzia,adaugă o linguriţă de oţet de mere sau de suc proaspăt de lămâie. Această loţiune se aplică pe părul proaspăt spălat şi nu se clăteşte. Evită să-ţi dai prea des cu mâinile prin păr.

Sfat

Dacă părul tău se electrizează, foloseşte după fiecare spălare, pe lungimi şi vârfuri, un balsam hidratant. Totodată, piaptănă-ţi părul cu o perie sau cu un pieptăn din lemn.



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg