Află care sunt cele mai sănătoase uleiuri!

1 61401 original jpg jpeg

Fie că îl foloseşti la salate ori la prăjirea alimentelor, uleiul este unul dintre ingredientele de bază în bucătărie. Bogat în compuşi valoroşi, conţine nutrimenţii necesari bunei funcţionări a organismului.

Uleiul de floarea-soarelui

Uleiul de floarea-soarelui are un puternic efect antioxidant şi previne îmbătrânirea,datorită vitaminei E care se găseşte din abundenţă în acesta. În plus,conţine grăsimi mononesaturate şi polinesaturate şi vitamina A,ce are un rol important în creşterea oaselor şi a dinţilor,prevenind în acelaşi timp şi infecţiile. Pentru că are un punct de ardere mare ce ajunge la aproximativ 230 de grade C,nu-şi modifică mirosul ori gustul în timpul gătirii,fiind indicat la prăjirea alimentelor.

Atenţie! Consumul de ulei de floarea-soarelui nu este recomandat persoanelor cu diabet zaharat,întrucât poate duce la creşterea nivelului de zahăr din sânge.

Uleiul de măsline extravirgin

Uleiul de măsline conţine acizi graşi monosaturaţi,antioxidanţi şi săruri minerale,care ţin la distanţă numeroase afecţiuni. Consumul regulat protejează inima,prin scăderea colesterolului „rău“ (LDL) şi creşterea nivelului de colesterol „bun“ (HDL) şi colonul,ajută la eliminarea calculilor biliari,previne apariţia ulcerului gastroduodenal şi gastrita. Mai mult,potrivit unui studiu recent,realizat de cercetători de la Universitatea din Glasgow,consumul a patru linguriţe pe zi de uleide măsline scade semnificativ riscul de atac de cord.

Uleiul de susan

Este bogat în acizi graşi Omega-6,antioxidanţi,vitamine (B6) şi minerale (zinc,calciu,fier,magneziu). Introducerea în alimentaţie a uleiului de susan previne apariţia diabetului,menţine sănătatea oaselor,ameliorează simptomele artritei reumatoide şi fereşte organismul de infecţiile virale şi bacteriene. Acest tip de ulei este ideal pentru a aroma fripturile sau pentru a da un plus de gust salatelor de crudităţi.

Uleiul de rapiţă

Indicat la coacerea sau sotarea legumelor,uleiul de rapiţă este bogat în vitamina E,antioxidant care protejează pieleade radicalii liberi. O linguriţă de ulei de rapiţă conţine 15% din necesarul zilnic de vitamina E. Acest tip de ulei are şi acizi graşi Omega-3,fiind indicat persoanelor care suferă de artrită,întrucât reduce inflamaţiile şi durerile de articulaţii. În plus,ameliorează afecţiunile inflamatorii,cum sunt cele digestive. Este rezistent la prăjire,dar nutriţioniştii îl recomandă la asezonarea salatelor,pentru savoarea sa.

Uleiul din sâmburi de struguri

Acest ulei obţinut prin presarea la rece conţine vitamine (E,F),minerale (zinc,cupru,seleniu) şi procianidină,o substanţă ce are proprietăţi antiîmbătrânire. Când este utilizat în meniul zilnic,uleiul din sâmburi de struguri previne apariţia unor boli vasculare,cum sunt ateroscleroza şi arterita,datorită grăsimilor nesaturate care se găsesc în acesta. Adăugat în salatele de crudităţi,ţine la distanţă hipertensiunea arterială şi îmbunătăţeşte vederea.