Ai aceste simptome? E posibil să suferi în curând un atac de cord!

simeon stalpnicul png

Potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (SUA), există 5 factori care favorizează atacul de cord: diabetul zaharat, excesul de greutate, dieta săracă în minerale şi vitamine, lipsa activităţilor fizice şi consumul excesiv de alcool.

Simptomele unui atac de cord

Aproximativ jumătate din numărul de atacuri de cord au loc în afara spitalelor,de aceea depistarea precoce reprezintă cheia supravieţuirii. Există câteva simptome care te anunţă că urmează să suferi un posibil atac de cord,ele manifestându-se chiar şi cu o lună înainte.

Citeşte şi:Cum se schimbă viaţa după un atac de cord?

Disconfort toracic

Acesta este unul dintre cele mai frecvente simptome. Unii oameni simt o presiune în piept,în timp ce alţii simt arsuri în coşul pieptului. Acest disconfort poate apărea în timpul activităţilor fizice sau în repaus. Cel mai bine este să consulţi medicul dacă simţi dureri în piept. Este important să reţii că ai putea suferi un atac de cord,fără să te doară în piept.

Senzaţie de oboseală

Un sentiment de obosealăbruscă fără un motiv întemeiat ar putea semnala un atac de cord,spun specialiştii. Inima pompează mai greu sângele,motiv pentru care chiar şi sarcinile simple ţi se vor părea obositoare. Asta poate avea ca rezultat nevoia de a dormi mult mai mult noaptea sau sentimentul că ai nevoie să dormi în timpul zilei.

Citeşte şi:Oboseala cronică:cât e de grav şi cum o tratezi?

Te confrunţi cu simptome ale răcelii

Dacă te confrunţi cu simptome specifice răcelilor,este posibil să ai insuficienţă cardiacă. Acordă o mare atenţie mucusului alb sau roz,cu tuse.

Ţi se umflă picioarele

Pe măsură ce inima se chinuieşte să pompeze sânge,venele se umflă,ducând la mărirea picioarelor şi a gleznelor,deoarece acestea sunt cele mai îndepărtate de inimă. De asemenea,este posibil să ţi se învineţească buzele.

Ameţeşti

Întrucât circulaţia sângelui este restricţionată,creierul nu poate primi cantitatea de oxigen de care are nevoie. De aceea,te simţi ameţit,iar acesta este motiv de îngrijorare şi ar trebui să soliciţi asistenţă medicală imediată.

Respiri cu dificultate

Un alt semn major al unui atac de cord iminent îl reprezintă dificultatea cu care respiri. Inima şi plămânii lucrează la unison,în aşa fel încât dacă inima nu mai funcţionează aşa cum trebuie,plămânii nu primesc cantitatea de oxigen de care au nevoie. Acest lucru provoacă dificultăţi de respiraţie,situaţie care trebuie tratată imediat.