Alimentele care grăbesc îmbătrânirea

1 78270 original jpg jpeg

Trecerea timpului nu iartă pe nimeni – dar există modalităţi prin care procesul de îmbătrânire poate fi încetinit. Alimentaţia este foarte importantă. Alege produsele care-ţi prelungesc tinereţea şi ţine-le departe pe cele care accelerează degradarea.

Dulciurile înmulţesc ridurile

Consumul frecvent de dulciuri creşte nivelul zahărului din sânge, lucru care afectează producţia de colagen. Pielea ta va căpăta un aspect îmbătrânit şi va fi predispusă ridurilor mai devreme. Cel mai mult va avea de suferit silueta, întrucât dulciurile, produsele de patiserie şi alimentele care conţin zahăr rafinat se vor transforma în colăcei inestetici. Încearcă să înlocuieşti deserturile cu fructe, însă nu abuza nici de acestea.

Sarea dă pungi sub ochi

Prea multă sare duce la retenţie de apă, la creşterea tensiunii arteriale şi la boli cardiovasculare. Sodiul în exces duce la mâini şi picioare umflate, pungi sub ochi, oboseală cronică şi dereglări ale ritmului cardiac. În loc de sare, foloseşte ierburi aromatice şi condimente. Tarhonul e un bun înlocuitor al sării.

Excesul de vin, nociv pentru piele

Alcoolul deshidratează şi îmbătrâneşte celulele pielii, prin urmare atenţie la excese. Este recomandat un singur pahar de vin pe zi, vinul roşu fiind o sursă bună resveratrol, cu rol antioxidant. În cantitate mică, vinul are efect relaxant şi dă o stare de bine, accelerând metabolismul şi îmbunătăţind digestia. Excesul de vin, pe termen lung, poate afecta buna funcţionare a ficatului şi produce disfuncţionalităţi la nivelul tractului digestiv.

Mezelurile din comerţ, periculoase

Preparatele pe bază de carne din comerţ conţin conservanţi şi aditivi care accelerează procesul de îmbătrânire celulară. Grăsimile saturate din compoziţia mezelurilor duc la creşterea nivelului de colesterol rău şi la îngustarea arterelor, afectează buna funcţionare a ficatului şi favorizează luarea în greutate.

Carnea la grătar, nocivă

Îţi plac preparatele la grătar? Când carnea e gătită incorect şi e supusă temperaturilor mari şi acţiunii directe a flăcărilor, se formează la suprafaţa ei amine heterociclice şi hidrocarburi aromatice policiclice, care, pe termen lung, au efect cancerigen.

Cereale rafinate, mai puţin hrănitoare

Cerealele rafinate trec printr-un proces tehnologic prin care pierd îşi pierd o bună parte din proprietăţile nutritive. Textura lor este mai fină şi culoarea mai deschisă, dar conţin mai puţine fibre alimentare, fier şi vitamine din complexul B. Înlocuieşte pâinea albă, pastele şi orezul alb cu cereale integrale, care îţi vor îmbunătăţi digestia şi îţi vor asigura energie şi saţietate pe parcursul zilei.