Un ardei gras mediu e un adevărat tezaur de substanţe nutritive. Îţi oferă concentraţii sporite de beta-caroten,vitamină C,bioflavonoide,steroli vegetali,antioxidanţi,acid folic şi vitamina B6.

În plus,e versatil,putând fi consumat într-o multitudine de moduri:crud,umplut,la vapori,copt etc. Când este gătit rapid – în wok sau la vapori- valoarea sa nutriţională nu are de suferit.

Este savuros,are un plăcut gust dulceag care se accentuează de la ardeiul gras verde la cel roşu.

Citeşte şi:

Noua dietă cu salate de sezon

Dieta remineralizantă

Pe scurt,ardeiul gras e sursă excelentă de:

·       Beta-caroten,cu rol în prevenţia apariţiei cancerului şi care reduce riscul bolilor cardiovasculare. Betacarotenul este convertit în organism în vitamină A,al cărui rol important în organism este binecunoscut.

·       Bioflavonoide,care protejează împotriva cancerului uterin,putând bloca apariţia diverselor tumori şi împiedica dezvoltarea lor. Bioflavonoidele mai au efect tonic cardiac şi de prevenire a îmbătrânirii pielii.

·       Acizi fenolici,care inhibă compuşii care pot dezvolta diverse tipuri de cancer.

·       Steroli vegetali,care scad colesterolul.

·       Vitamină C,care fortifică pereţii vaselor sanguine,îmbunătăţeşte absorbţia fierului,anihilează radicalii liberi,reduce riscul maladiilor cardiovasculare etc.

·       Antioxidanţi puternici,precum luteina şi zeaxantina,care scad riscurile de cataractă.

·       Vitamină B6,care stimulează metabolismul proteinelor,al carbohidraţilor şi permite buna funcţionare a nervilor.

·       Folat,necesar sintezei ADN,ARN şi celulelor roşii ale sângelui,şi cu rol în prevenţia afecţiunilor congenitale neurologice la făt.