Cât de periculoasă poate fi periuţa de dinţi!

1 75304 original jpg jpeg

Încă de când suntem mici, părinţii şi profesorii ne vorbesc despre importanţa spălării dinţilor, pe care trebuie să-i periem de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Acesta este un obicei pe care 90% dintre noi îl respectăm, deoarece este sănătos şi necesar.

Igiena personală este necesară pentru prevenirea cariilor, infecţiilor, respiraţiei urât mirositoare şi a durerii de dinţi. Dacă dinţii nu sunt spălaţi regulat, atunci creşte riscul de dezvoltare a plăcii şi a tartrului, cauzate de acumularea de resturi de mâncare între dinţi. În plus, bacteriile din gură pot ajunge la inimă prin sânge, ceea ce duce la creşterea riscului de dezvoltare a bolilor cardiovasculare.

Acum mulţi ani, oamenii foloseau cărbunele sau beţişoarele pentru a-şi îngriji dinţii, dar în timp au apărut alte produse mult mai eficiente. Periuţa de dinţi este una dintre ele, fiind cea care ne ajută să ne menţinem dantura curată, albă şi sănătoasă. Însă, modul în care este folosită periuţa poate avea efecte negative asupra sănătăţii. Află de ce!

Cu periuţa ta de dinţi te speli doar tu

Dacă prietena ta a rămas a tine peste noapte l dar a uitat să-şi aducă periuţa de dinţi, nu trebuie să i-o dai pe a ta, deoarece transferul de microbi din gură în gură este foarte rapid. Folosirea aceleiaşi periuţe duce la creşterea riscului de a suferi de diferite infecţii.

Nu acoperi periuţa

Nu acoperi capul periuţei de dinţi cu capace de plastic sau cu hârtie, deoarece se va crea umezeală asupra perilor şi poate deveni un teren de reproducere pentru bacteriile dăunătoare.

Evită să pui periuţa pe orizontală pe o suprafaţă umedă

Nu lăsa periuţa pe orizontală pe o suprafaţă umedă, deoarece acest lucru va duce la menţinerea ei udă mai mult timp şi permite creşterea numărului de bacterii. Aşaz-o întotdeauna pe verticală într-un pahar uscat sau în suportul ei.

Schimbă-ţi periuţa o dată la trei luni

Periuţa de dinţi trebuie schimbată o dată la trei luni. Dacă este folosită mai mult timp, ea devine terenul perfect de dezvoltare a bacteriilor care provoacă afecţiuni, care pot fi greu de depistat şi de tratat.

Credit foto: www.boldsky.com