Ce îşi doresc bărbaţii să ştim

1 65844 original jpg jpeg

Conceptul universal este că bărbatul se gândeşte la sport, bere şi sex. Uimitor, se mai gândeşte şi la tine din când în când.

Sexul opus este o enigmă. Cei de la Shape au făcut primii paşi spre a înţelege câteva dintre lucrurile pe care bărbaţii ar dori să le ştim.Timpul zboară atunci când eşti bărbat.Doctor Tom Hackett susţine că există o noţiune diferită a timpului pentru bărbaţi şi femei. "Pentru bărbaţi, timpul trece mai repede decât pentru o femeie. Einstein a încercat să explice asta prin teoria relativităţii care, cred eu, era despre încercarea lui de a se înţelege cu soţia. Data viitoare când un bărbat nu o sună pe femeie imediat sau au trecut două săptămâni de când i-a spus că o iubeşte, ţineţi minte că asta nu înseamnă că nu îi pasă, ci doar că timpul trece mai repede pentru ei."Eşti mai puternică decât îţi imagineziAlexander MacGregor,editor la The Boulevardier,crede că femeile au o influenţă foarte mare asupra bărbaţilor. "În momentul în care vă uitaţi în direcţia noastră şi ni se întâlnesc privirile, tot ceea ce simţim este bătaia puternică a inimilor noastre. Ne-aţi cucerit şi nu putem face nimic în privinţa asta."Uneori ne place să mergem la cumpărături cu voiLalo Fuentes,trainer pentru celebrităţi,spune că "nu trebuie să vă supăraţi când nu observăm că v-aţi tuns. Ajutaţi-ne să observăm, purtând părulîntr-un stil diferit. Uneori chiar ne place să mergem cu voi la cumpărături, atunci când ne lăsaţi pe noi să vă alegem ţinuta. În plus, uneori ne întrebăm cum de cineva atât de uluitoare ca voi ar vrea să fie cu noi."Nu suntem atât de diferiţiChuck Hughes,bucătar şi gazdă la Cooking Channel,spune că femeile şi bărbaţii pot avea aceleaşi preocupări. "La sala de sport, bărbaţii sunt la fel de preocupaţi de aspectul fizic precum femeile. Şi noi ne privim în oglindă la fel de mult ca voi. În ceea ce priveşte mâncarea, bărbaţii nu sunt buni numai la grătar. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să întrebaţi, dar asiguraţi-vă că faceţi acest lucru după meci."Tendinţele adolescentine ne taie chefulBeau Davidson,cântăreţ de muzică country,ne informează că toate ieşirile noastre adolescentine îi îndepărtează pe bărbaţi. "Insecuritatea voastră ne taie cheful de orice. Acronime precum lol, lolz sau rofl, nu ar trebui să fie folosite de o femeie care a trecut de vârsta de 15 ani. Nu ne place să fim adresaţi cu frate, omule, prietene sau orice altă combinaţie, pentru că nu sunteţi amicul nostru. De asemenea, mersul la baie în grup este năucitor pentru noi."DVD-urile nu sunt cadoul idealMatt Ritter,comic,spune că şi-ar dori ca femeile să ştie că "doar pentru că vorbim despre filmele preferate, nu ni le dorim cadou de Crăciun, le avem deja".Exită mereu câte o excepţie de la regulile relaţiilor.Kyle Erickson,specialist în relaţii publice pentru vedete,susţine că "pentru orice regulă pentru întâlniri pe care o citiţi în reviste, există mereu o excepţie".Sunteţi frumose când nu vă străduiţi aşa multThomas Edwards,fondator al Professional Wingman,spune că nu este necesar să petrecem ore întregi pregătindu-ne pentru o seară în oraş. "Frumuseţea superficială ne captează atenţia, dar frumuseţea naturală o menţine asupra voastră."