Ce se întâmplă în corpul tău când afli că suferi de o boală gravă şi cum procedezi la aflarea veştii

1 83268 original jpg jpeg

Viaţa ta e normală până când, într-o zi, afli că suferi de o boală gravă. Multe persoane găsesc cu greu puterea de a lupta cu boala, după una astfel de diagnostic, dar ce e de făcut? Un psiholog care se confruntă zilnic cu astfel de cazuri are răspunsul.  

"Pronunţarea verdictelor nefavorabile medical zguduie din temelie psihicul pacienţilor şi întreaga lor fiinţă. Acestea determină, în cele mai multe cazuri, schimbări de viaţă, comportament şi atitudine. Eticheta şi statutul de pacient presupun o greutate psihică foarte mare. Majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să devină pacienţi", a declarat Adina Moraru, medic psiholog.

Atunci când omul primeşte o astfel de veste şocantă şi percepe o ameninţare, creierul imediat trimite semnale sistemelor nervos şi hormonal ce rezultă în eliberarea a diferite substanţe chimice în tot corpul, ce pot conduce la stres care dezechilibrează întreagă structura umană.

Medicul susţine că cei mai mulţi pacienţi îşi revind in acest şoc după două săptămâni de la aflarea veştii şi se mobilizează.

Cum treci mai uşor peste un diagnostic grav

"Pentru a învinge reacţiile negative şi stresante ale psihicului, primul pas este conştientizarea şi acceptarea acestora şi ce anume le hrăneşte (gânduri, cuvinte, atenţia privirii, prímele gânduri dimineaţă), iar pasul doi este înţelegerea faptului că întotdeauna avem de ales în cum răspundem şi facem faţă la aproape tot ce ni se întâmplă. Aici rezidă puterea personală", mai spune medicul.

Totodată, pacientul ar trebui să se implice un aspect important, pe care niciun pacient nu trebuie să îl îgnore reprezintă blamarea sau autoblamarea.

"Sentimentele afectează chimia corpului (care afectează dezvoltarea sau regresia unei tumori), la fel cum chimia corpului afectează sentimentele. Ştiinţa ne-a învăţat că sistemul imunitar este profund influenţat de emoţii şi, astfel, prin aplicarea unor anumite tipuri de terapii psihologice, putem influenţa mai departe în mod pozitiv sistemul imunitar", susţine Adina Moraru.

Sursa: evz.ro