Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci zilnic un ardei iute

1 85042 original jpg jpeg

Nu mănânci picant? Rău faci! Ardeiul iute este una dintre plantele cu cele mai multe beneficii de sănătate. Consumul lui previne boli cardiovasculare, ameliorează reumatismul, combate cancerul, stimulează pancreasul şi ajută la funcţionarea plămânilor.

Oamenii de ştiinţă susţîn că persoanele care consumă în mod regulat alimente picante sunt atât mai longevive, cât şi mai puţin susceptibile la afecţiuni şi boli grave precum cancerul, bolile de inima şi bolile respiratorii.

Potrivit unui studiu desfăşurat de un grup de cercetători din întreagă lume şi publicat in British Medical Journal (Jurnalul Medical Britanic), există o conexiune între consumul de alimente picante şi speranţa de viaţă.

Documentand obiceiurile a aproximativ 500.000 de oameni din China cu vârste cuprinse între 30 şi 79 ani, cercetătorii au arătat că persoanele care au mâncat aproape zilnic alimente picante şi iuţi au trăit mai mult şi au picat pradă mult mai rar bolilor grave sau fatale. 

image

Dacă eşti amatoare de gusturi picante şi vrei să slăbeşti, dieta cu ardei iute este cea mai potrivită pentru tine. Slăbeşti 3 kilograme în 7 zile.  Acest condiment este renumit pentru arderea grăsimilor din organism şi pentru faptul că accelerează metabolismul. Iată ce presupune şi cum se ţine dieta cu ardei iute.

Totodată, se spune că ardeiul iute te face mai fericită, datorită conţinutului de capsaicină, care stimulează creierul este eliberată mai multă endorfină, cunoscută şi sub numele de hormonul fericirii. Aşadar, vei resimţi o stare de bine, în loc de stres şi agitaţie.

Totodată,această substanţă are şi efect de reducere a colesterolului rău din sânge. De aceea, previne apariţia hipertensiunii şi scade riscul producerii de accidente vasculare.

Mai mult, capsaicina conţinută de ardeiul iute este şi un puternic imunostimulator. Astfel,dacă mânânci chiar şi numai o umătate de ardei iute pe zi,vei fi protejată împotriva gripelor şi a răcelilor care fac ravagii în sezonul rece.

image

Află la ce e bun ceaiul din seminţe de ardei iute! 

Mai multe studii au arătat că ardeiul iute ajută şi la eradicarea bacteriei Helicobacter Pylori, responsabilă pentru apariţia ulcerului gastric .

Ardeiul iute roşu are un conţinut ridicat de betacaroten sau provitamina A. Două linguriţe de ardei iute pisat furnizează 47% din valoarea zilnică de vitamina A, cu rol important în lupta anti-infecţie şi esenţială pentru sănătatea ţesuturilor epiteliale, inclusiv membranele mucoase care acoperă pasajele nazale, plămânii, tractul intestinal şi cel urinar.

Ardeiul iute este benefic atât pentru stomac cât şi tractul intestinal, întrucât stimulează mişcarea peristalică a intestinului, ajută la eliminarea fecalelor şi contribuie la reconstrucţia ţesutului din stomac, facilitând vindecarea leziunilor stomacale şi ulcerelor intestinale.



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg