Cele mai bune uleiuri esenţiale care tratează bronşita

1 66834 original jpg jpeg

Bronşita este o boală de plămâni care implică inflamarea pasajelor bronşice. Această inflamaţie face ca aceste pasaje bronşice să se umfle, până când nu mai există spaţiu prin care să treacă aerul, cauzând o tuse persistentă.

Tusea,  producţia de mucus (spută),oboseală,dificultăţi de respiraţie,febră uşoară şi frisoane şi disconfort toracic se numără printre simptomele specifice bolii. Pentru a le ameliora,poţi apela cu încredere la câteva dintre darurile naturii:uleiurile esenţiale.

Uleiul esenţial de cimbru

Cercetătorii care au testat 14 tipuri de uleiuri esenţiale împotriva a două bacterii cel mai frecvent responsabile de bronşită  au ajuns la concluzia că sunt câteva astfel de remedii naturiste care pot fi utilizate cu succes în tratarea bronşitei.

Uleiul de cimbru este foarte puternic şi este recomandat în această boală,precum şi în răceală. Totodată,şi uleiul de lemongrass se numără printre cele mai bune uleiuri esenţiale,care poate fi folosit şi pentru tratarea herpesului zoster.

Uleiul esenţial de arbore de ceai

Un studiu recent,în care au fost testate 45 de uleiuri esenţiale în tratarea unui număr foarte mare de bacterii,ciuperci,virusuri,arată că uleiul esenţial de arbore de ceai şi cel de coajă de scorţişoară sunt de departe cele mai eficiente împotriva bacteriilor.

O altă cercetare în care s-a testat efectele antivirale ale uleiului de arbore de ceai împotriva virusului gripei,care este,de asemenea,responsabil pentru bronşită,arată că poţiuneaa ar putea inhiba virusul fără probleme. De asemenea,remediul are proprietăţi antiinflamatoare şi antioxidante care pot calma inflamaţia şi preveni distrugerea celulele bronşice.

Ulei esenţial de eucalipt şi de rozmarin

Un studiu recent arată că uleiurile esenţiale de eucalipt şi de rozmarinar putea reduce inflamaţia în boli cum este bronşita. Uleiul de eucalipt este,de asemenea,un analgezic (reduce durerea) şi un antiinflamator,ceea ce îl face deosebit de util împotriva infecţiilor bronşice.

Uleiul esenţial de eucalipt este,de asemenea,unul dintre cele mai bune uleiuri esenţiale pentru durerile de gât şi calmează astmul.