Cum arată părinţii lui Mihai Bendeac. Au împlinit 37 de ani de căsnicie

1 83630 original jpg jpeg

Actorul şi juratul de la iUmor are părinţi frumoşi, sănătoşi şi fericiţi. Mihai Bendeac îi iubeşte ca pe ochii din cap şi le-a făcut o surpriză frumoasă celor care i-au dat viaţă şi l-au crescut. Vedeta a postat pe Instagram o imagine cu ei pentru ca şi fanii să ştie cum arată părinţii lui Mihai Bendeac.

Actorul i-a felicitat pe părinţi pentru cei 37 de ani de căsnicie si le-a adresat cuvinte frumoase. Fanii lui au apreciat mesajul şi l-au răsplătit pe artist cu like-uri şi comentarii frumoase.

„Părinţii mei au împlinit 37 de ani de când s-au căsătorit. Au crescut un copil cu probleme. Artist, depresiv, uneori alcoolic, alteori semi-drogalău, în alte situaţii complet nebun. Dar s-au descurcat. Şi m-au făcut mereu funcţional pentru o carieră grea.

Apoi, târziu, au mai făcut un copil. Andrei. Care e genial. Frumos, cu o inteligenţă nimicitoare, cu un spirit foarte înalt. Pe lângă el, eu sunt o glumă.

image

Le-am greşit părinţilor mei de multe ori. Dar, şi ei ştiu asta, i-am iubit şi îi iubesc cu disperare.

Nu aşteptaţi să le spuneţi alor voştri că-i iubiţi! Mulţumesc mama şi tata! Vă iubesc cu disperare!!! Noapte frumoasă!”, a scris Mihai Bendeac pe Instagram.



Recente

Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg