Psoriazis tratament. Cum învingi boala care îţi urâţeşte pielea

1 69683 original jpg jpeg

Psoriazis tratament. Zonele afectate cu psoriazis te fac să nu te simţi niciodată în largul tău şi să porţi mereu haine lungi? Te numeri printre cele 3 persoane din 100 care suferă de psoriazis, o boală inflamatoare cronică. Află sfaturile specialistului nostru şi cele mai bune metode de tratament.

Psoriazisul este o afecţiune cutanată ale cărei cauze sunt puţin cunoscute. Totuşi,ultimele studii ştiinţifice arată că cele mai multe forme de psoriazis se pot moşteni. Această afecţiune este de fapt o anomalie a epidermei prin care se accelerează reînnoirea celulară. În mod normal,regenerarea completă a epidermei are loc o dată la 28 de zile,însă în psoriazis acest proces are loc la o săptămână. Astfel, psoriazisul se localizează cu predilecţie în anumite zone:pe dosul articulaţiilor coatelor şi genunchilor,precum şi la nivelul scalpului. Cu un tratament corespunzător şi un regim de viaţă adecvat,psoriazisul poate fi ameliorat considerabil.

Psoriazis tratament - Primele simptome

Cele mai comune simptome ale acestei afecţiuni sunt:

Porţiuni de piele  înroşită,cu scuame,foarte uscată,crăpată,care poate sângera. Dureri,senzaţie de arsură,mâncărime la nivelul plăcilor. Unghii îngroşate. Articulaţii umflate şi dureroase. Anumiţi factori,precum fumatul,alcoolismul,stresul,o alimentaţie necorespunzătoare,pot duce la agravarea  psoriazisului şi extinderea lui pe arii mari (în placarde) şi chiar pe toată pielea.

Psoriazis tratament - Care sunt factorii declanşatori

Dr. Rozalia Olsavszky,medic dermatolog cu o lungă expe­rienţă în tratarea cu succes a psoriazisului,evidenţiază factorii care determină apariţia lui:„Psoriazisul apare pe un teren cu o predispoziţie genetică şi există mai multe tipuri de factori declanşatori:

stresul,traumele psihice majore şi stările conflictuale de lungă durată sunt cele mai frecvente cauze,regăsite la pacienţii diagnosticaţi pentru prima dată.

Medicamentele ca beta-blocantele,sărurile de litiu şi antipaludicele de sinteză pot avea ca reacţie adversă declanşarea unui puseu de psoriazis la un pacient care până atunci nu a suferit de această boală.

Infecţiile de orice fel,dar mai ales cele respiratorii declanşează o formă particulară de psoriazis la copii,numit psoriazis gutat. Un tratament antiinfecţios făcut în aceste cazuri vindecă puseul de psoriazis.

Traumatismele au şi ele un rol important. Muncitorii care îşi folosesc mâinile în munci mai grele pot face psoriazis sever. Dacă-şi desfăşoară activitatea pe o perioadă mai lungă,boala capătă forme cronice”.

Psoriazis tratament adecvat

simeon stalpnicul png

Tratarea se face în funcţie de extinderea leziunilor,de vârsta pacientului,ţinând cont şi de alte afecţiuni asociate. „Deoarece se manifestă sub forma unor scuame (coji mai mult sau mai puţin groase),pe un fond de roşeaţă care creează un disconfort de tipul mâncărimi,usturimi,orice tratament hidratant,emolient pentru piele,poate fi benefic până la un punct. O formă severă extinsă necesită tratamente îndelungate“,recomandă dermatologul.

Afecţiuni provocate  de psoriazis

simeon stalpnicul png

Din păcate,psoriazisul afectează nu numai pielea,ci şi unghiile,mucoasele şi articulaţiile.Conform „principiului de domino“,un pacient cu psoriazis este mai predispus la afecţiuni precum depresia,obezitatea,artrita şi bolile cardiovasculare.

Există şi terapii alternative

Terapia cu cele mai eficiente rezultate este cura heliomarină. „De multe ori o vacanţă la mare,şi aici nu mă refer doar la expunerea la soare,poate aduce beneficii mult mai mari decât tratamente de luni de zile,atât cu topice externe,cât şi cu medicamente“,explică specialistul nostru.

Psoriazis tratament - Ce produse cosmetice alegi?

Deoarece boala în sine şi tratamentul îţi sensibilizează epiderma,e bine să alegi produse de igienă şi cosmeticele dedicate pielii sensibile. Este important să optezi pentru săpunurile şi şampoanele care nu sunt iritante şi care conţin ingrediente keratolitice (care îndepărtează scuamele în exces).



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg