Cum te vindeci după o decepţie în dragoste

1 66384 original jpg jpeg

După despărţirea de bărbatul iubit, îţi pare că a venit sfârşitul lumii. În săptămânile care urmează te confrunţi cu durerea pierderii lui şi cu nevoia de a-l vedea sau de a-i auzi vocea măcar. Odată trecută această perioadă, ajungi să observi că ai de învăţat din această experienţă.

Timpul le vindecă pe toate

Chiar dacă-ţi pare greu de acceptat ideea că peste ceva timp vei uita starea pe care o ai acum,ea va trece cu timpul. Mai mult,s-ar putea ca despărţirea,care te face să suferi,să fie unul dintre cele mai bune lucruri care ţi s-au întâmplat vreodată. În fond,de ce să vrei să ai alături un om care nu te iubeşte 100%? Vei vedea că atunci când te vei aştepta mai puţin vei găsi pe acela care ţi se potriveşte de minune.

Evită să te „arunci” într-o altă relaţie!

Un lucru este cert:nu mai poţi face nimic pentru ca relaţia voastră de cuplu să meargă. Fiecare dintre voi are nevoie de puţin timp să-şi dea seama ce s-a întâmplat,ce are de învăţat din cele petrecute şi mai ales să se liniştească. Atâta timp cât rănile sufleteşti nu ţi s-au închis,nu te îndrepta spre altcineva. Sunt şanse destul de mari să fii din nou dezamăgită,pentru că nu vei iubi pe acel om cu toată inima,ci tot pe fostul. Dă-ţi timp să-ţi revii şi abia după aceea deschide-ţi sufletul către altcineva.

Iubeşte-te pe tine!

Nimic nu-i pică mai rău unui fost iubit decât să te vadă că arăţi grozav după ce el a decis să vă despărţiţi! De ce să-i dai satisfacţia de a vedea ceea ce simţi din cauza lui? Schimbă-ţi tunsoarea sau culoarea părului,alege un machiaj diferit sau poartă hainele care ştii că-ţi stau foarte bine! Te va ajuta mai mult decât crezi,pentru că toate acestea îţi vor alunga o mare parte din gândurile legate de relaţia pierdută.

Transformă-ţi visele în realitate!

Întotdeauna amâni să faci tot soiul de lucruri,uneori şi din cauza partenerului de cuplu. În lipsa lui,profită! Poate fi vorba despre o vacanţă într-un loc unde voiai de mult timp să ajungi. Mergi cu o prietenă sau o rudă! Îţi petreceai toate serile alături de el şi nu puteai ajungi la un curs pe care ţi l-ai fi dorit să-l urmezi?

Acum ai ocazia să faci ceea ce voiai! Caută să vezi micile avantaje ale despărţirii voastre,ale libertăţii de decizie pe care ţi-o dă singurătatea şi vei vedea că este o perioadă din viaţa ta în care poţi să te ocupi mai mult de tine,până când vei găsi pe cineva care merită cu adevărat să-l iubeşti.



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg