Make-up artistul ducesei a dezvăluit realul motiv. Nu este vorba de bani căci nu duce lipsă de ei. Se pare că Meghan Markle este bună la machiat şi îi şi place să o facă. La nunta ei, ducesa a apelat la serviciile prietenul ei Daniel Martin, un faimos make-up artist, iar rezultatul a fost unul cu adevărat spectaculos.

Meghan Markle se fardează extrem de discret şi niciodată nu îşi acoperă pistruii. Daniel Martin, ambasador Dior şi make-up artist, a confirmat că Meghan preferă să îşi facă singură machiajul. Tot ea este cea care îl face pentru întâlnirile oficiale şi apariţiile publice.

Acelaşi lucru îl face şi Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, cumnata ei. Daniel a explicat şi care este motivul: „Se simte mult mai confortabil dacă se fardează singură. Îi place machiajul şi e bună la asta! Nu e nerăbdătoare – pur şi simplu vrea să se machieze cât mai repede şi să iasă pe uşă”.

Meghan Markle adoră să aibă ochii conturaţi şi sprâncene perfecte. Adoră culorile calde şi nu este fanul rujurilor stridente. „Singura dată când a folosit un ruj roşu nu s-a simţit în largul ei. Îi place să vorbească şi e o persoană relaxată, aşa că nu-şi doreşte să-şi facă niciun fel de griji”, a mai declarat prietenul şi make-up artistul ducesei, conform viva.ro.