De ce nu ai voie să zaci în pat când te doare spatele

1 72232 original jpg jpeg

Durerea de spate (lombalgia) este cea mai răspândită boală din lume şi reprezintă a doua cauză de prezentare la medic, după răceală şi gripă.

 Aceasta se asociază cu scăderea calităţii vieţii persoanelor afectate şi cu limitarea activităţilor zilnice,iar stadiuL cronic,poate duce la dizabilitate şi pierderea capacităţii de muncă. Iată ce trebuie să faci când te confrunţi cu o astfel de problemă.

În ţara noastră,durerea de spate este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate raportate în rândul persoanelor active. Numărul celor care suferă din acest motiv este în continuă creştere în ultimii 20 de ani,mai ales în ţările industrializate şi în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Este interesant de remarcat faptul că,deşi nivelul de muncă fizică a scăzut în ultimele decenii,numărul cazurilor de lombalgie a crescut semnificativ. Astfel,s-a ajuns la concluzia că sedentarismul este una dintre principalele cauze ale apariţiei durerilor de spate. Dacă în trecut,cei care sufereau dureri de spate erau,în principal,oameni cu meserii ce presupun suprasolicitare fizică,în prezent,majoritatea celor care acuză dureri de spate lucrează mult timp la birou,sunt persoane afectate de stres şi de sedentarism.

Tratament conservator

Ghidurile europene de tratament prevăd o nouă abordare a durerii de spate ce presupune tratamentul conservator. În lipsa unei boli grave drept cauză a lombalgiei (traumatism,afectare neurologică,durere constantă non-mecanică,cancer ş.a.),strategia conservatoare presupune administrarea unui tratament local şi general ce are ca obiective reducerea durerii şi a inflamaţiei,redobândirea mobilităţii şi menţinerea pacientului în activitate.