Ceea ce pare însă o banală comparaţie poate să ascundă riscuri care se vor repercuta peste ani asupra destinului copilului tău,transformându-se adesea în adevărate răni psihice.

Tu cum te-ai simţit când ai fost comparată de părinţii tăi cu ceilalţi sau când ţi s-a tot repetat cât de ineficientă eşti faţă de fetele şi băieţii de vârsta ta? Sunt aproape sigur că ai suferit,că ai simţit că poate nu eşti suficient de specială ca să meriţi dragostea alor tăi,că cei care ţi-au dat viaţă îşi doresc altceva sau pe altcineva sau pur şi simplu te-ai temut că nu ai valoare. Ar fi mare păcat să dai mai departe această moştenire care nu duce decât la dezastru!

Îl poate influenţa negativ

Încă din frageda pruncie a copilului,s-ar putea să simţi o dorinţă neastâmpărată de a-l confrunta mereu cu reuşitele celorlalţi. Lucrul acesta ţine de dorinţa ta de a avea cel mai tare urmaş din lume şi nu de a te conecta în realitate la copilul tău. Fiecare puiuţ se dezvoltă în ritmul său propriu,de aceea în nicio carte de pediatrie n-o să găseşti o singură greutatea normală pentru un prunc la o anumită vârstă,ci un interval care poate fi extraordinar de vast. Să fii tot timpul cu ochii pe copilul tău şi pe cum se dezvoltă poate fi foarte stresant pentru tine şi să-i transmită şi lui disperarea ta. Ai răbdare,puiul tău se va dezvolta în ritmul său şi va recupera. Răbdarea şi dragostea sunt ingrediente esenţiale,pentru că nici una nu judecă,ci amândouă susţin. Dacă eşti cu adevărat îngrijorată de anumite aspecte legate de dezvoltarea prichindelului tău,întreabă un specialist şi te vei lămuri mult mai repede,decât la o cafea alături de nişte amici cam răutăcioşi şi adeseori neştiutori.

Se poate simţi neapreciat

Comparaţiile de acest gen nasc în sufletul copilului tău dorinţa de a fi mai competitiv decât ceilalţi,ceea ce până la un punct poate părea normal,dar şi teama că niciodată nu va reuşi să-ţi intre în graţii,pentru că altcineva poate mai mult. Copilul percepe faptul că nu-l apreciezi destul când îi spui mereu de alţii,iar astfel este urmărit de neîncredere şi de frică. Este important să reuşeşti să-ţi vezi copilul aşa cum este el,cu toate calităţile şi defectele pe care le are şi să-l iubeşti şi să-i acorzi timp şi atenţie fără să-i ceri ceva în schimb. Oare este important să fie mai competitiv sau mai bun decât altul decât să fie mulţumit,fericit şi împlinit cu lucrurile pe care le face?

Încrederea în forţele proprii,grav afectată

 

Etichetările fac ravagii în mintea copilului şi pentru că micuţul crede tot ce-i spui,fără să ştie să facă diferenţa între starea ta şi o glumă spusă la întâmplare. Pentru cel mic ce spui tu,ca părinte,este o regulă,pentru că tu ştii mai bine. Aprecierile negative vor diminua puternic încrederea pe care o are copilul în el însuşi. De asemenea,etichetările pozitive,repetate,de tipul „eşti genial sau eşti fenomenală“ pot să pună o presiune inutilă şi nejustificată asupra aşteptărilor pe care le ai de la copil. Uneori,îţi pot scăpa vorbe pe care nu le mai poţi întoarce şi care să aibă efect de neşters în emoţiile lui. O abordare mai bună este să te referi la o situaţie sau la un comportament anume fără să loveşti în copil. De exemplu,îi poţi spune ceva de genul:„Copii cu care te jucai s-au întristat când le-ai întors spatele şi le-ai luat toate jucăriile,ce poţi să faci ca să se simtă şi ei mai bine?“.

Oferă-i sprijinul tău

Dacă cel mic plânge când vede valurile sau când se sperie de ceva,nu are sens să-l îmbărbătezi spunându-i că doar cei slabi fac asta şi că nu aşa se cade. Mai bine îl iei de mână şi-i zicică o să staţi împreună atunci când se simte pierdut şi că împreună veţi găsi o soluţie ca teama lui să înceteze.  Orice spaimă se retrage atunci când poate fi exprimată şi înţeleasă. Ba mai mult,în acest fel,copilul o să ştie că ce simte contează pentru tine şi va învăţa să fie la rândul său empatic.

„De ce nu eşti ca…“

Atunci când rosteşti asta,e ca şi cum i-ai spune că nu-l vrei aşa cum e şi că nu ai încredere în puterile lui. Este normal ca în mintea ta să mai faci câte o comparaţie,uneori este chiar involuntar,dar important este să nu faci acest lucru cu voce tare. Simţindu-se respins,puiul tău poate să devină căpos în a-ţi testa limitele şi voinţa şi nimic nu poate fi mai greşit decât să intri într-o luptă pentru putere cu copilul tău. Fiind mic,el va pierde şi tu-i vei zdrobi încrederea. Mai bine încurajează-i reuşitele,atunci când acestea reprezintă un pas real înainte.

Acceptă-l aşa cum este

Există momente în care copilul are tendinţa nativă de a fi agresiv,de a spune minciuni,de a fi insubordonat şi sfidător. Toate aceste comportamente au la bază dorinţa de a vedea până unde şi de unde încep graniţele,care sunt acestea şi dacă pot fi încălcate. Este un joc în care copilul prinde sau nu curaj,învaţă sau nu reguli într-o manieră pozitivă sau negativă,ajunge să se preţuiască pe sine sau să se devalorizeze,să capete încredere în sine sau să „câştige“ o neîncredere fundamentala în forţele proprii. Tu eşti oglinda lui în primii ani şi un reper pentru toată viaţa. De aceea,copilul tău merită să aibă o oglindă echilibrată care să-l reflecte aşa cum este el,cu lucrurile care îi plac şi nu-i plac lui,cu dreptul de a greşi şi de a repara,cu posibilitatea de a fi iubit chiar dacă nu este cel mai bun sau aşa cum ai visat tu.