Descoperă povestea satului-muzeu Ciocăneşti!

1 62648 original jpg jpeg

Desemnat satul cultural al României în 2014, Ciocăneşti este o localitate rurală unică în ţara noastră. Cuprinde case înfrumuseţate cu motive care se găsesc pe veşmintele tradiţionale româneşti şi găzduieşte festivaluri care pun în evidenţă măiestria oamenilor în încondeiatul ouălor. De aceea, micul sat de munte atrage mii de turişti în fiecare an.

La 20 de kilometri de oraşul Vatra-Dornei,între Obcinele Mestecănişului şi masivul Suhard,înconjurat de păduri de molid şi pajişti,se află Ciocăneşti,o mică aşezare rurală,de o frumuseţe aparte. În tot satul nu există uliţă ori vârf de deal pe care să nu vezi case frumos împodobite ce păstrează un aer arhaic. Cei care le populează ţin cu stricteţe obiceiurile strămoşeşti.

Meşterii cu ciocanul au dat numele localităţii

Se pare că numele satului a rămas de la ciocănarii care făureau arme în vremea domniei lui Ştefan cel Mare. Mai mult,se spune că săgeata care a marcat locul altarului de la Mănăstirea Putna a fost făcută de gospodarii de aici şi aurită cu metal preţios din Bistriţa Aurie,râu care trece prin satul Ciocăneşti.

Case îmbrăcate în straie populare

Chiar dacă mica aşezare a fost sub conducerea Imperiului Habsburgic 144 de ani şi abia în 1918 a revenit României,localnicii au păstrat elementele decorative tradiţionale. Acestea se găsesc atât pe costumele populare specifice zonei,cât şi pe locuinţele gospodarilor din comună.

Pentru ca tradiţia să nu dispară,autorităţile locale au elaborat o lege prin care locuitorii din Ciocăneşti trebuie să picteze pe case modele care se întâlnesc de regulă pe cămăşi,basmale şi catrinţe,aşa cum făceau odinioară strămoşii lor.

Când a început totul

Prima casă zugrăvită cu motive tradiţionale a fost cea a Leonidei Ţăran. Femeia şi-a dorit ca locuinţa ei să se distingă de celelalte din comună,pictând-o astfel încât nu doar oamenii să o privească cu admiraţie,ci şi „Luna şi Soarele“. A desenat pe ziduri cu roşu,negru,verde şi galben modele care,de regulă,se găsesc pe ouăle încondeiate. Ideea a fot preluată repede şi de ceilalţi locuitori ai satului,Ciocăneşti devenind astfel un adevărat muzeu în aer liber.

Tradiţiile fac cinste comunei

Gospodarii din Ciocăneşti nu se pricep doar la pictarea caselor,ci şi la împodobirea cu condeiul a ouălor. De aceea,an de an,în micul sat de munte are loc Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate,la care participă sute de meşteri,atât din ţară,cât şi din străinătate,pricepuţi în pictarea ouălor. Mai mult,în Ciocăneşti a fost înfiinţată o şcoală de artă a încondeierii ouălor,unde sunt înscrişi copii din localităţile din jur şi chiar de peste hotare.

Obiceiurile,transmise din generaţie în generaţie

Comuna se îmbracă în straie de sărbătoare şi în cadrul Festivalului Păstrăvului,când gospodinele satului se întrec în realizarea celor mai bune preparate culinare,iar localnicii construiesc plute şi le lansează pe Bistriţa Aurie. Mai au loc degustări de vinuri,mese câmpeneşti,concursuri de pescuit sportiv,spectacole folclorice şi expoziţii. Mai mult,în Ciocăneşti se desfăşoară în fiecare iarnă Festivalul de Datini şi Obiceiuri din Străbuni,când tineri costumaţi în urşi,capre şi cete de colindători pornesc pe uliţele îngheţate pentru a duce mai departe tradiţiile de sărbători.

Ştiai că...

...există un muzeu al ouălor încondeiate în ţara noastră? Acesta se află în localitatea Vama,situată la 50 de km de Ciocăneşti,şi adăposteşte nu mai puţin de 3.000 de ouă din întreaga lume. În vitrini sunt expuse ouă de păsări,de reptile,de emu,de broască ţestoasă,de crocodil,de flamingo,de struţ,de vrabie şi de porumbel.



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg