Destinaţii exotice de vacanţă în această toamnă

1 71427 original jpg jpeg

Atunci când temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute visezi cu ochii deschişi la ţinuturi mai calde, la plaje cu nisip fierbinte, umbrite de frunzele palmierilor. Iată doar câteva destinaţii exotice de vacanţă pentru această toamnă!

Insulele Seychelles

Pierdute în Oceanul Indian,cele 115 insule care formează arhipelagul Seychelles sunt vizitate anul de sute de mii de turişti,dornici să se bronzeze pe nisipul alb şi fin. Apele în nuanţe diverse de albastru şi bancurile de peşti care pot fi admirate în timpul sesiunilor de scufundări fac ca această destinaţie de vacanţă să fie una de neuitat.

Cozumel,Mexic

Anual,sute de mii de tineri aleg să se distreze în Cozumel,o destinaţie de vacanţă din ce în ce mai căutată în ultima vreme. Cea mai apreciată atracţie turistică este Playa del Carmen,însăturiştiise pot plimba şi prin parcul Benito Juarez. La lăsarea întunericului pot fi vizitate planetariul din Cozumel şi observatorul astrologic Cha`an Ka`an.

Aruba

La nord de Venezuela se află o ţară a cărui nume de îndeamnă să o descoperi,Aruba. Este în general ocolită de uragane fiind o destinaţie căutată de cei care vor să se bronzeze în orice zi a anului. În ultima perioadă turismul s-a dezvoltat în regiune,din ce în ce mai multe persoane venind aici nu doar pentru soarele arzător,ci pentru mâncarea specific caraibiană,cu o aromă inconfundabilă.

Azore,Portugalia

Mult mai aproape de noi,dar cu un aer exotic sunt insulele Azore din Portugalia. Capitala Ponta Delgada,de pe principala insulă,Sao Miguel,este o bijuterie arhitecturală,care aştepată să fie descoperită. Deşi din luna noiembrie clima nu mai este la fel de caldă pentru a permite plaja,dacă îţi plac călătoriile şi vrei să descoperi cultura locală,insulele Azore sunt o bună destinaţie de vacanţă.

Arhipelagul Mergui din Myanmar

Pentru a descoperi acest colţ de Paradis poţi lua vaporul din Phuket,iar odată ajuns la destinaţie vei descoperi jungla deasă şi sălbatică,munţi de nisip şi insule de coral. Vei putea admira în voie broaşte ţestoase şi căluţi de mare. Tot aici vei putea descoperi modul de viaţă al populaţiei Moken,aşa numiţii „piraţi ai mărilor“.