Diverticulita, boala care te trimite la Urgenţă

1 84296 original jpg jpeg

O durere persistentă în partea stângă jos a abdomenului, pe lângă care mai apar şi febră, senzaţie de greaţă şi constipaţie, ar putea arăta că suferi de diverticulită. Este o boală a intestinului gros care trebuie să te trimită cât mai repede la medic. 

Eşti mai mereu balonată? Ai frecvent crampe abdominale şi suferi fie de constipaţie, fie de diaree? De vină ar putea fi prezenţa unor mici saci proeminenţi care se formează în mucoasa intestinului gros odată cu înaintarea în vârstă, mai ales după 40 de ani, şi care se numesc diverticuli.

Diverticuloză sau diverticulită?

În mod normal, prezenţa diverticulilor în colon – afecţiune numită diverticuloză – nu produce simptome şi nici nu creează probleme serioase de sănătate. Numai că, în timp, dacă numărul micilor saci din mucoasă creşte, iar tulburarea evoluează, mai ales pe fondul unei alimentaţii dezechilibrate, se instalează diverticulita. Aceasta este o boală serioasă, caracterizată prin inflamarea şi chiar infectarea diverticulilor din colon, care pot crea blocaje intestinale severe sau care se pot sparge şi pune viaţa în pericol.

Durerile în partea stângă, un semn clar

Dacă diverticuloza, adică simpla prezenţă a săculeţilor de mucoasă pe intestin, poate să nu se manifeste deloc, ei bine, diverticulita – inflamarea diverticulilor – nu poate trece neobservată. Persoanele cu diverticulită acuză dureri repetate şi persistente mai ales în partea stângă jos a abdomenului, dar în cazuri rare, şi în partea dreaptă. Dacă pe lângă acestea apar şi febră, greţuri, vărsături, constipaţie, mai rar diaree şi chiar scaune cu sânge, toate acestea completează tabloul simptomelor date de diverticulită.

Colonoscopia, contraindicată în fazele acute

Diverticuloza se depistează întâmplător, în timpul unei colonoscopii de rutină, pe când diagnosticul de diverticulită se pune de cele mai multe ori în fazele acute, atunci când durerea abdominală e atât puternică, încât trimite bolnavul la medic. O analiză de sânge poate arăta creşterea markerilor de inflamaţie: leucocite, VSH şi proteina C reactivă. Medicii mai pot solicita pentru confirmarea diagnosticului o tomografie computerizată abdominală. Colonoscopia este contraindicată atunci când se suspectează o diverticulită acută.

Dietă pe bază de lichide

Dacă simptomele sunt uşoare, medicul îţi poate recomanda să tratezi diverticulita acasă, uneori fiind nevoie de o cură cu antibiotice. De asemenea, ar trebui să ai o dietă bazată exclusiv pe lichide timp de câteva zile. Pe măsură ce manifestările se atenuează, poţi reintroduce treptat alimente solide în alimentaţie. În cazurile rare în care diverticulita s-a complicat, poate fi nevoie de internare, de antibiotice administrate intravenos şi de chirurgie.