În centrul istoric de astăzi bătea odinioară inima comerţului din Capitală. Neguţători de toate neamurile-  şelari,covaci (fierari),blănari- îşi aveau aici prăvăliile. Localnicii împărţeau vadul cu comercianţi greci,bulgari,sârbi,armeni,evrei,austrieci. Călătorii se puteau caza numai în hanurile din „buricul târgului“ – fie ele domneşti,boiereşti,negustoreşti sau mănăstireşti,după funcţia şi rangul celor care le înfiinţau.

 

O lume pestriţă

 

Cuvântul „han“ vine din limba turcă şi înseamnă birt. Era nu doar loc de popas,ci şi depozit pentru marfa comercianţilor. Avea o arhitectură specifică:o curte interioară spaţioasă,apărată de ziduri groase. În pivniţe se păstrau bunurile cele mai de preţ. Apărute în a doua jumătate a veacului al XVII-lea,hanurile bucureştene etalau mărfuri din Viena,Damasc sau Petersburg. Printr-o lege dată de Caragea Vodă,se prevedeau o serie de răspunderi ale hangiilor faţă de muşteriii lor:„Hangiii primind pe străini în hanurile lor sunt datori să-i îngrijească şi să-i păzească pe ei şi lucrurile lor,cât le stă în putinţă (...)“. Dintre hanurile domneşti,cel mai preţuit se afla pe locul actualei Bănci Naţionale a României,pe strada Lipscani. A fost construit între 1683 şi 1685,din porunca domnitorului Şerban Cantacuzino-şi demolat mai târziu,pentru a face loc instituţiei bancare.

 

 

Pivniţele cu argint

 

Ridicat în 1833,pe cheltuiala negustorilor Anastasie Gheorghe Hagi Polizu şi Ştefan Popovici,Hanul cu Tei avea două intrări:una spre strada Lipscani,alta spre Blănari. Era alcătuit din două corpuri,separate de o curte interioară cu tei,de tip „spaniol“. Prăvăliile de la parter,ferecate cu uşi masive de fier,sunt astăzi galerii de artă şi buticuri. La etaj,se aflau camerele de locuit,cu geamlâcuri din lemn. Dedesubt,se bolteau pivniţe cu bunurile celor mai renumiţi negustori de argintările şi mătăsuri. Un astfel de negustor era Niculae Kiriloff,care aducea blănuri din Rusia. Încăperile subteranegăzduiesc acum cluburi şi baruri.

 

 

Manuc-Bei şi politica

 

Armean la origine,Manuc-Bei a fost un negustor celebru,cu viaţă aventuroasă. A ştiut să facă avere şi să întreţină relaţii politice folositoare. Nu degeaba,în hanul său s-au purtat discuţiile preliminare cu privire la Tratatul de Pace ce avea să pună capăt războiului ruso-turc (1806 – 1812). Hanul lui Manuc a fost ridicat pe o parte din terenul fostei Curţi Domneşti (Curtea Veche). Vizitatorii admiră şi astăzi cerdacurile de la parter şi etaj,care dau spre vasta curte interioară. Drumul de acces e podit cu lemn,ca odinioară.

 

 

Un loc plin de viaţă

 

Hanul lui Manuc avea 23 de prăvălii,unde se vindeau şi covoare turceşti,şi parfumuri aduse din Londra şi Paris. Pe coridoarele imobilului,se tocmeau comercianţi din lumea întreagă. Căruţele venite de la Braşov şi caravanele trăgeau în curtea interioară. În camerele de la parter erau cazaţi călătorii grăbiţi,iar la etaj,în cele peste 100 de odăi,cei ce zăboveau mai mult. Oaspeţii de seamă erau primiţi în două saloane de protocol. În caz de asediu,musafirii se puteau adăposti în tunelul de sub clădire.

 

 

De la comerţ la cultură

 

Redeschis de curând,  Hanul Gabroveni e un monument de istorie şi arhitectură vechi de peste 200 de ani. Clădirea se deschidea în Lipscani printr-un portal uriaş din lemn de stejar cu fontă turnată – care nu mai există la ora actuală. O intrare identică se afla pe latura opusă,cu ieşire în strada Gabroveni. La parter se aflau prăvălii. Anul trecut,s-a inaugurat aici un centru cultural,cu săli de spectacole şi de expoziţii.

 

 

Ştiai că...

 

... Hanul cu Tei a fost lăsat în părăsire după al doilea război mondial? Lucrările de restaurare au început prin anii ’70,coordonate de arhitectul Constantin Joja.

 

Foto:Sever Gheorghe