Horoscopul săptămânii 20-26 aprilie 2018

1 81620 original jpg jpeg

Descoperă ce-ţi prezic astrele pentru săptămâna care urmează!

Berbec

Activitatea profesională va fi destul de susţinută, căci în drumul spre atingerea obiectivului a trebuit să depăşiţi diferite obstacole. În sfârşit, acum puteţi începe să finalizaţi anumite documente, să discutaţi condiţiile de cooperare cu partenerii, cu şefii, pentru că se vor face schimbările necesare. Sentimental, arătaţi atenţie şi sensibilitate faţă de cei dragi, şi veţi fi răsplătite.

Taur

N-aţi găsit până acum cel mai bun moment pentru a efectua schimbări radicale la locul de muncă. Dacă aţi avut un job stabil de la care nu v-aţi grăbit să plecaţi, acum o să începeţi a vedea roadele. Dacă nu, v-aţi aruncat în promisiuni deşarte, v-aţi confruntat cu înşelăciunea. Încă e posibilă traversarea unei serii de obstacole neprevăzute.

Gemeni

De acum încolo aveţi toate şansele să finalizaţi sarcinile de serviciu iniţiate cu ceva timp în urmă, căpătaţi putere şi, împreună cu colegii, o să duceţi totul la bun sfârşit.Vă veţi bucura de cooperarea cu toţi cei implicaţi. O mare parte din ceea ce aţi planificat până acum şi din ceea ce aţi visat de mult timp încoace va prinde viaţă şi se va materializa.

Rac

Trebuie să vă monitorizaţi starea emoţională. Nu vă sfătuiesc să intraţi în panică dacă situaţia din viaţa personală nu merge bine. Acordaţi atenţie aspectului exterior. Abia apoi îi veţi atrage pe cei aleşi de destin pentru voi. Pe de altă parte, nu ar trebui să fiţi prea solicitante în dragoste. Nu este indicat să căutaţi doar frumuseţea exterioară a celorlalţi.

Leu

Dacă aţi avut probleme de sănătate până acum, începe o perioadă mai bună, favorabilă pentru îngrijirea corporală, proceduri cosmetice, exerciţii de respiraţie. Vă sunt benefice activităţile în aer liber. La serviciu, continuă perioada imprevizibilă şi dificilă. Este posibilă reînnoirea problemelor legale vechi, deci fiţi atente şi faceţi ordine în acte şi documente.

Fecioară

Cele mai dificile zile au trecut, iar situaţia începe să se îmbunătăţească. Mai multe probleme vor fi rezolvate într-un fel sau altul. Vă sfătuiesc totuşi să nu vă grăbiţi să luaţi decizii doar pentru a vă dovedi exclusivitatea, deoarece sunteţi gata să vă asumaţi riscuri prea mari şi puteţi să vă implicaţi cu uşurinţă într-o aventură care nu va fi în favoarea voastră.

Balanţă

Planurile de muncă vor avea şansa în sfârşit să fie realizate. Tot în sens profesional, nu vă supraestimaţi! Trebuie să renunţaţi urgent la fumat, mai ales dacă aţi încercat în mod repetat să faceţi acest lucru şi v-aţi tot răzgândit. Staţi numai puţin şi gândiţi-vă - ce vă aduce acest obicei nesănătos? Nimic altceva decât cheltuială mare, dependenţă şi respiraţie urât mirositoare.

Scorpion

Succesul vostru poate veni din cooperarea cu ceilalţi. Daţi dovadă de răbdare şi perseverenţă, nu pierdeţi timpul, banii, energia. Trebuie să deveniţi mai încrezătoare în forţele voastre.

Sentimental, principalul lucru este să nu vă îndrăgostiţi de o persoană nedemnă, altfel frustrarea vă împinge spre depresie. Pentru că sunteţi puternice, veţi depăşi şi asta.

Săgetător

Puteţi schimba nu numai locul de muncă, ci şi specialitatea. Vă sfătuiesc să căutaţi un loc în care să existe comunicare şi perspective frumoase. Este chiar banal să staţi în birou şi să vă plafonaţi. Nu e exclus ca unele dintre voi să-şi scrie cererea de demisie. Aţi făcut bine. Încercaţi să gândiţi totul mai întâi, în cele mai mici detalii.

Capricorn

Potenţialul de energie se pare că este scăzut şi vă recomand să dormiţi mai mult, să mâncaţi la ore fixe. Aveţi grijă şi reduceţi munca fizică, deoarece sunt posibile leziuni la nivelul genunchiului sau probleme cu coloana vertebrală. Dacă aveţi maladii genito-urinare sau hepatice, este o perioadă favorabilă pentru a lua măsuri preventive.

Vărsător

Perioada este favorabilă pentru a obţine noi informaţii şi a face noi cunoştinţe. La locul de muncă, respectaţi principiul muncii în echipă. În acest fel, rezultatul va fi mult mai bun. Aveţi grijă de cei mai slabi şi mai vulnerabili decât voi, căci faptele bune vi se vor întoarce înzecit. Dacă aveţi nevoie de sfaturi înţelepte, contactaţi o persoană cu experienţă, gata să vă sprijine.

Peşti

O să folosiţi metode şi abordări noi pentru a lucra cu oamenii. Este momentul să experimentaţi. Veţi ieşi mai des în natură cu partenerul. Cele singure au şansa de a găsi pe cineva de care să se îndrăgostească. Încercaţi să aflaţi mai multe despre respectiva persoană, pentru a nu rămâne dezamăgite.

Astrograma săptămânii

„Aş vrea să ştiu ce-mi prezic astrele în privinţa sănătăţii şi a carierei“ – Mihaela G., născută pe 16 martie 1987, la ora 23.50, în Roman.

Eşti nativă Peşti, cu Ascendent în Scorpion. Probabil că tinzi să pari dură şi sigură pe tine în faţa altora. În realitate, eşti foarte sensibilă şi profundă, riscând poate să faci prea multe compromisuri, cel puţin în familie şi în special cu femeile din familie. Una cel puţin e tare duşmănoasă. Inclusiv sănătatea ta este legată de-a lungul vieţii de stările emoţionale. Te sfătuiesc să ridici conştient un fel de zid în jurul tău, să faci curăţenie şi să te detaşezi de persoanele care te pot răni inclusiv prin vorbe. Să zicem că, până în toamnă, Jupiter în tranzit te va ajuta, dar trebuie să te ajuţi şi tu. Totodată, Jupiter îndeamnă la excese de orice fel, care nu-ţi priesc. Atenţie inclusiv la kilogramele în plus!



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg