Jocuri esenţiale copilului până la 5 ani I

1 47621 original jpg jpeg

Nu ştii ce jucării să-i cumperi copilului în funcţie de vârsta pe care o are? În cele ce urmează ai o listă cu acelea de care are nevoie de la o lună la cinci ani.

Te-ar mai putea interesa:

Jocuri care-i folosesc o viaţă

Trucuri ca să crească mare şi isteţ

Mai mult decât un mod de a-şi petrece timpul în mod plăcut,jocul este esenţial pentru copil. Prin intermediul lui începe să descopere lumea şi să-şi dezvolte abilităţile. Iată ce are nevoie să-i oferi din prima lună şi până la cinci ani ca să fie vesel şi isteţ!0-4 luniDe la o lună la patru luni,bebeluşul descoperă sunetele şi culorile. Urmăreşte jucăriile colorate şi de la trei luni va vrea să le şi atingă. Se bucură de muzică şi de cântecele de leagăn. Acestea sunt jucăriile care îl fascinează:-Jucăriile care cântă

Bebe este captivat de la şase săptămâni de obiectele colorate,care se mişcă şi cântă. Totodată,îl calmează şi îl ajută să adoarmă.

Pe la trei luni,bebeluşul are nevoie de o zornăitoare. Poate fi sub forma unor mici animale,a unor inele de plastic sau de lemn. Oricare dintre ele îi vor fi pe plac. Le va duce la guriţă să le cerceteze şi le va agita fascinat de zgomotele pe care le scot.

Chiar de la patru luni,el începe să distingă prin atingere diferenţa dintre diverse texturi. O carte colorată care conţine materiale diferite (carton gros,plastic) îl va ajuta în această privinţă.

Nimic mai bun pentru cel mic decât păturica lui cea moale în care se simte în siguranţă. Confortul pe care i-l dă îl face să uite de absenţa mamei şi să adormă mai uşor.

Acum,bebe devine din ce în ce mai activ şi exploră tot ceea ce îl înconjoară. Caută să prindă obiectele din jur,să le cerceteze ducându-le la gură. I se potrivesc aceste jucării:

Bebe se poate mişca mai uşor de acum,iar o saltea cu jucărie,viu colorată,făcută din material moale,cu o jucărie ataşată este cu adevărat distractivă pentru el.

Cum îi place să muşte,pentru această vârstă sunt potrivite jucăriile din cauciuc,o girafă sau o răţuşcă,care fac zgomot când sunt apăsate.

Îi sunt încă pe plac,iar copilul iubeşte să le prindă şi să le agite. La fel de mult se bucură de un joc cu taste din plastic.

Cu ajutorul ei,bebeluşul va adormi mai repede.

Aceasta este o perioadă foarte bogată:bebeluşul descoperă că poare arunca obiecte,ceea ce îl amuză foarte mult,încearcă să se ridice,prinzându-se de mobilier,şi îi place să se uite la cărţi şi albume. Îi poţi cumpăra:

-Cuburi şi jocuri Lego

Bebe adoră să scoată diverse obiecte din cutii şi să le arunce cât mai departe. Ideal ar fi să aibă la îndemână o cutie mare,plină de cuburi,jocuri Lego de dimensiuni mari şi zornăitori.

De acum,încep să-i placă şi cărţile,să întoarcă singur paginile,să priveasc ilustraţiile şi să asculte poveşti. Este perioada în care poţi începe să-i repeţi cu voce tare numele obiectelor care au imagini în cărţi. Primele lui cărţi trebuie să fie neapărat din carton gros.

Îi plac mult cântecelele simple şi cele de leagăn.

De la 7-8 luni,încearcă să se ridice,de aceea un premergător este ideal pentru el. Îl ajută să se mişte înainte,înapoi şi în lateral şi îi permite să se deplaseze cu uşurinţă.

Nu uita de jucăriile din timpul băiţei. Răţuştele şi peştişorii au mare succes la copii şi fac baia o plăcere.