În plin platou, se înalţă o culme de deal - loc ideal pentru ridicarea unei aşezări omeneşti, de preferinţă una fortificată, mai ales că în preajmă se intersectau drumurile care legau Transilvania de Moldova şi de Ţara Românească. Oameni practici, saşii şi-au dat seama de oportunitate şi au construit o cetate. Din secolul al X-lea, când se pare că a fost clădită cetatea de sus, ea s-a tot extins cu cetatea de mijloc şi cea de jos. Deşi a fost construită în etape şi este împărţită în cele 3 nivele, planul este unul unitar, de spirală ascendentă, asemănător unei cochilii de melc .

Fortificaţii în calea invaziilor mongole

Mai mult ca sigur, cetatea s-a extins după 1241, anul marii invazii mongole. Atunci tătarii au ajuns până în Ungaria şi Dalmaţia, distrugând toate localităţile din cale. La noi, cele mai afectate au fost aşezările saşilor. După ce le-au refăcut, oamenii s-au gândit să le protejeze, fortificându-le. Din a doua jumătate a sec. XIII-lea au apărut zidurile de cetate (Sibiu, Sighişoara), şi bisericile fortificate, unice în lume. Primul document care se referă la cetatea Rupea datează din 1324 şi îi aminteşte pe saşii răsculaţi împotriva regelui Carol Robert al Ungariei, care s-au refugiat aici.


Înainte de cetatea ţărănească a saşilor, se pare că a existat una a dacilor, Rumidava. Cucerită de romani, a fost rebotezată Castrul Rupes, adică „stâncă“ sau „piatră“, denumirea venind probabil de la faptul că dealul pe care e construită este un masiv de bazalt. De la numele roman vine şi şi denumirea germană, Reps.

La şcoală şi la biserică pe timp de asediu

Rupea este una dintre puţinele cetăţi ţărăneşti care permitea comunităţii de agricultori să îşi continue traiul şi pe timp de asediu, la adăpostul zidurilor groase. De aceea, în interior exista, pe lângă sursa de apă obligatorie, o încăpere pe post de şcoală, un atelier de fierărie, altul de tâmplărie, iar fiecare gospodărie avea propria cameră. Mai era şi un pod sau un turn dedicat uscării şi păstrării slăninei şi cârnaţilor.

Refugiu pentru oamenii din zonă

La Rupea, care era ditamai cetatea de sine stătoare, se găseau şi sediile celor 12 bresle, adică ale asociaţiilor de meşteşugari. În perioada de maximă înflorire, aici se puteau refugia locuitorii din împrejurimi. Erau protejaţi de zidurile care formau 4 incinte, întărite pe alocuri cu turnuri şi prevăzute cu mai multe porţi interioare. În centrul cetăţii, în inelul cel mai mic şi cel mai vechi, se afla fântâna adâncă de 59 m, capela, camera judelui şi cea a preotului. În cetatea de mijloc, poate fi admirat şi azi un turn unic în Europa.

Poveştile locului

Ca orice aşezare foarte veche, şi cetatea Rupea are o legendă – de fapt mai multe. Cea mai veche se referă la daci şi spune că aici s-ar fi sinucis Decebal, după ce a fost definitiv înfrânt de către romani. Există şi o altă legendă, referitoare la saşi. Rupea era o cetate care, se spune, aparţinea tuturor locuitorilor, fiindcă fiecare cuplu trebuia să contribuie, la căsătorie, cu o cărămidă, pentru înălţarea zidurilor de fortificaţie. În timpul unei epidemii de ciumă din secolul al XVIII-lea, aici s-au refugiat locuitorii satelor dimprejur, pentru a scăpa de contaminare. Cetatea a fost definitiv părăsită în 1790, când o furtună deosebit de puternică i-a distrus acoperişul. Timp de peste 2 secole, zidurile s-au măcinat continuu, fără să se năruie cu totul. Abia recent, în 2013, cetatea a renăscut, după o spectaculoasă restaurare cu fonduri europene.

Ştiai că...

....în fiecare vară, în zona dintre Braşov şi Sighişoara, care cuprinde şi Rupea, are loc întâlnirea anuală a saşilor? Prima ediţie a Săptămânii Haferland a avut loc în 2012, la iniţiativa Fundaţiei Michael Schmidt, şi a lui Peter Maffay, fondatorul Fundaţiei Tabaluga. În fiecare an au loc concerte, târguri de produse locale şi un bal, la care participă atât locuitorii satelor din zonă, cât şi vechile familii de saşi stabilite în Germania.