Negii: tratament şi metode de prevenire a apariţiei lor

negii tratament si metode de prevenire a aparitiei lor jpeg

Orice om îşi doreşte o piele fină, frumoasă, lipsită de puncte negre, coşuri sau negi. Dar soarta nu ne oferă mereu ce ne dorim şi apoi căutăm remedii la problemele noastre. Azi vorbim despre negii inestetici, tratament si metode de prevenire a aparitiei lor.

Dacă ai avut vreodată probleme cu negii, înţelegi cât de frustranţi sunt. Şi dureroşi! Dar află că poţi scăpa de această problemă inestetică. Sfaturile dermatologilor sunt puţine la număr, foarte utile şi deloc complicate.

Negii: tratament

Primul pas este un sistem imunitar sănătos. Dacă rezolvaţi această problemă, negii vor dispărea de la sine. Vindecarea va dura ceva timp şi negii vor dispărea mai greu. Între timp, virusul care cauzează negii poate migra în altă parte a corpului.

În momentul tratării, dermatologii recomandă acoperirea negilor pentru a împiedica răspândirea lor. Aceştia pot fi daţi şi altor persoane. Este important să te speli pe mâini ori de câte ori îţi atingi negul. E indicat să nu tai negii cu lama pentru a nu afecta problema şi favoriza răspândirea lor.

Negii: metode de prevenire

Human papillomavirus (HPV) este virusul care duce la apariţia negilor. Se răspândeşte uşor de la un om la altul şi se întâlneşte peste tot. E greu să te fereşti de el, dar poţi să o faci cu aceşti paşi:

  • evită atingerea negilor altor persoane. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă propriul prosop, propria unghieră, lamă de ras, şosete etc.
  • curăţă orice rană sau tăietura. Dacă intri în contact cu virusul HPV prin tăietură, ţi se va răspândi în tot corpul.
  • spală-te des pe mâini. Foloseşte săpun şi spală-te cel puţin 1 minut înainte de a clăti.
  • nu sta cu pielea crăpată. Poate îţi pare greu de crezut, dar prin crăpăturile pielii intră murdărie şi bacterii. Protejează-te cu cremă de mâini.
  • nu îţi roade unghiile şi cuticulele. Se produc leziuni invizibile ochiului liber, dar vizibile bacteriilor şi viruşilor din mediul înconjurător.
  • poartă şlapi în locurile publice. Fie că mergi la piscina, sala, saună sau bai publice. Sunt locuri murdare, călduroase şi umede, un mediu propice dezvoltării bacteriilor.
  • vaccinează-ţi copiii împotriva virusului HPV. Vaccinul protejează împotriva negilor genitali şi a diferitelor tipuri de cancer care se pot dezvolta în aceste zone ale corpului.
  • tratează hiperhidroza, afecţiunea medicală ce cauzează transpiraţie excesivă. Poate creşte riscul infecţiei HPV care poate duce la apariţia negilor.

Sursa: csid.ro