Gelozia prinde rădăcini în copilărie

Gelozia se numără printre primele sentimente pe care le trăim de-a lungul vieţii, după dragostea faţă de părinţi. Strâns legată de simţul proprietăţii şi de egoism, gelozia este experimentată de orice copil care constată că nu mai este în centrul atenţiei părinţilor, la apariţia unui nou bebeluş în familie. Fiind resimţită în copilăria mică, drept reacţie la o posibilă pierdere a iubirii, credem că gelozia este o consecinţă a iubirii şi nu ne schimbăm convingerea nici la maturitate. Psihologii însă ne precizează că geloase sunt doar acele persoane care nu au încredere în sine.

Gelozia, o dovadă de disperare, nu de iubire

S-ar putea ca bănuielile să fie cât se poate de întemeiate, dar crizele de gelozie să fie atât de zgomotoase, încât persoana geloasă să obţină taman reacţia contrară celei pe care şi-o dorea şi anume să-l determine pe celălalt să plece pur şi simplu, chiar dacă nu este iremediabil îndrăgostit de cealaltă persoană. Pentru că nimănui nu-i convine să se ştie mereu suspectat, bănuit, urmărit, acuzat, obligat la un permanent efort de concentrare şi de memorie. Gelozia este extrem de stresantă, atât pentru cel gelos, cât şi pentru suspectat. Nu sunt rarissime cazurile în care persoana geloasă ajunge să-şi piardă minţile, dacă nu reuşeşte să-şi controleze gândurile. Dacă un strop de gelozie poate fi benefic unei relaţii, prea multă riscă să-i fie fatală.

Mai multă încredere în sine

Chiar dacă persoana geloasă crede că sentimentul i-a fost generat de apariţia unei potenţial rival sau de comportamentul modificat al partenerului, motivul profund îl reprezintă o scăzută încredere în sine a geloasei/gelosului. El/ea se simte nesigur/ă de dragostea celuilalt, considerând că noua apariţie este mai frumoasă, mai atrăgătoare, mai inteligentă, mai sexi. Pentru a se asigura de dragostea partenerului, îi poate cere declaraţii şi dovezi de dragoste, chiar şi în circumstanţele cele mai nepotrivite. Primindu-le, îşi calmează sentimentul de nesiguranţă, dar doar pe termen scurt, ulterior cerând noi şi noi dovezi partenerului, care poate sfârşi prin a se simţi sufocat. Doar învăţând să se preţuiască pe sine, persoana geloasă va putea ajunge să aibă mai multă încredere în partener şi să nu se mai teamă că va fi înşelată sau părăsită. Ca atare, dacă el/ea nu-ţi răspunde la telefon, nu suna de încă 20 de ori! Mesajul transmis va fi că eşti panicat/ă, nu îndreptăţi/ă la toată iubirea sa! Găseşte-ţi ceva de citit, du-te la sală, la film, dă cu aspiratorul, ca să-ţi distragi atenţia şi să te calmezi. Vezi ce-ţi va explica şi, dacă pare credibil, acceptă-i spusele. Dacă nu i le accepţi, asumă-ţi paşii următori, certuri continue, urmate de despărţire. În orice caz, a rămâne cu cel de care eşti sigură că te trădează nu reprezintă o soluţie. Aşa că, înainte de a da frâu liber geloziei, aminteşte-ţi că este o cutie a Pandorei. Dacă o deschizi, s-ar putea alege praful.


Gelozia e de mai multe feluri

În manualele de psihologie sunt definite trei tipuri de gelozie:
• gelozia reactivă, exprimată prin gânduri de genul: „M-a înşelat, aşa că o să-i fac o scenă de o să mă ţină minte şi nu o să mai îndrăznească niciodată să ridice privirea asupra altcuiva“
• gelozia preventivă, reflectată prin comportamentul acelor persoane care, convinse că toţi bărbaţii/toate femeile înşală, nu se dezlipesc de partener/ă, pentru a preveni orice contact cu o terţă persoană
• gelozia anxioasă, manifestată printr-o teamă obsesivă faţă de o posibilă infidelitate a partenerului, teamă care le domină gândurile.
Bineînţeles, cele trei forme se pot manifesta în diverse grade de intensitate, de la cele de-abia sesizabile până la forme patologice, distructive. Şi astea nu sunt vorbe goale! Există oameni – femei şi bărbaţi deopotrivă -, care nu-şi mai pot stăpâni deloc trăirile şi îşi suspectează partenerul chiar şi în cele mai nevinovate situaţii, ajungând să se comporte necontrolat.