Posibilele cauze ale candidozei vaginale

1 78338 original jpg jpeg

Multe microorganisme ajung în corp, se multiplică şi provoacă infecţii sau afecţiuni mai grave. Candidoza vaginală este una dintre ele, iar ea apare în urma modificării florei vaginale. Aceasta este o problemă comună în rândul femeilor adulte, care se confruntă cu ea măcar o dată.

Există mai mulţi factori care cauzează infecţiile genitale, iar cei mai frecvenţi sunt:

Consumul excesiv de alimente bogate în zahăr

Este ştiut faptul că bacteriile care provoacă infecţia genitală se hrănesc cu zahăr. Aşadar, prin consumul alimentelor bogate în zahăr încurajezi dezvoltarea lor. De fapt, cu cât cantitatea de zahăr consumată este mai mare, cu atât creşte riscul de infecţie. Evitarea sau reducerea zahărului ar trebui să fie primul pas pentru combaterea infecţiei.

Tulburările de somn

Dacă lucrezi sau stai până târziu în noapte, creşte riscul de infecţii genitale. Vaginul are un mecanism de autocurăţare, care este mult mai activ în timpul nopţii. Dacă nu nu dormi în acel moment, căldura şi umezeala se blochează în interior, crescând riscul de apariţia a infecţiei.

Purtarea hainelor pentru sport o perioadă mai lungă

În timpul antrenamentului se transpiră. Hainele pentru sala de sport strâng umezeala, crescând astfel riscul de infecţii. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul costumelor de baie, dacă sunt purtate pentru durate mai lungi.

Purtarea pantalonilor mulaţi

Pantalonii strâmţi sunt preferaţi de multe femei, dar ei ar putea fi o cauză a infecţiilor vaginale recurente. Pantalonii reţin umiditatea şi încurajează creşterea infecţiilor. Este important ca zona intimă să fie uscată.

Relaţii sexuale fără protecţie

Deşi infecţiile genitale nu sunt considerate boli cu transmitere sexuală, poţi contracta infecţia de la cineva care o are deja. Şi da, şi bărbaţii pot suferi de infecţii cu bacterii fungice care se pot răspândi în cazul în care întreţin relaţii sexuale fără să se potejeze.

Luarea de anticoncepţionale

Anticoncepţionalele funcţionează prin provocarea dezechilibrului hormonal în corpul nostru. Acestea cresc cantitatea de estrogen, care, la rândul său, creşte nivelul de zahăr din sânge. Aceste dezechilibre cresc riscul ca bacteriile fungice să ”prospere”, deoarece se hrănesc cu zahăr.



Recente

ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg