Viaţa incredibilă a femeii-pisică: nenumărate operaţii estetice, un divorţ de miliarde de dolari, violenţă domestică

11 profimedia 0019539983 jpg jpeg

Jocelyn Wildenstein este, probabil, unul dintre puţinii oameni care nu s-ar supăra dacă fostul preşedinte Ion Iliescu i-ar adresa apelativul „Măi, animalule!“. Iar asta pentru că numeroasele operaţii estetice pe care le-a făcut au avut un scop clar: să arate ca o pisică. Însă intervenţiile chirurgicale sunt doar o mică parte a stilului de viaţă extravagant, în care doar factura de telefon ajungea uneori la 5.000 de dolari pe lună.

Azi are 80 de ani şi trăieşte în Elveţia, ţara sa natală, însă de-a lungul vieţii a locuit la Paris, în Africa de Sud, New York şi Caraibe. S-a născut într-o familie de clasă mijlocie, în Lausanne, iar la 17 ani a început o relaţie cu un producător de film. Peste câţiva ani a ajuns la Paris, iar acolo a intrat în anumite cercuri unde a învăţat să vâneze. Adnan Khashoggi, un traficant arab de arme şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai acelor vremuri (cu o avere de 4 miliarde de dolari în anii ʼ80) i-a făcut cunoştinţă cu viitorul ei soţ, dealerul de artă Alec N. Wildenstein.

La rândul lui, acesta provenea din una dintre cele mai bogate familii din SUA. Cei doi s-au căsătorit şi au avut doi copii.

În primul an de mariaj Jocelyn a făcut prima operaţie estetică, un lifting în zona ochilor. Nu a recunoscut niciodată operaţiile estetice, ba chiar a declarat că schimbările s-au datorat moştenirii sale genetice elveţiene. „Bunica mea avea ochi de felină şi pomeţii foarte pronunţaţi, pe ea o moştenesc“, declara ea.

În timpul mariajului, Alec şi Jocelyn făceau cheltuieli exorbitante. Cuplul ducea o viaţă extravagantă, împărţindu-se între proprietăţile din New York, Africa de Sud şi Caraibe şi cheltuia, în acei ani, un milion de dolari pe lună (peste 3 milioane de dolari în ziua de azi).

Odată, femeia a cheltuit 350.000 de dolari pe o rochie Chanel (creată de ea împreună cu designerul Karl Lagerfeld), la care a asortat bijuterii în valoare de 10 milioane de dolari. Iar pe mâncare şi vin cheltuiau anual peste jumătate de milion de dolari.

Şi cum banii nu erau deloc o problemă, a început să facă din ce în ce mai multe intervenţii estetice. Apropiaţii ei spuneau că îşi dorea să ajungă să semene cu un linx, felină care îi plăcea foarte mult. De fapt, atât de mult, încât avea una ca animal de companie. Potrivit unor zvonuri, ar fi făcut tot posibilul să ajungă să semene cu o pisică deoarece soţului ei, la rândul său pasionat de vânătoare, îi plăceau foarte mult felinele sălbatice.

În 1997, Jocelyn şi-a surprins soţul în pat cu o tânără fotomodel de 19 ani din Rusia. A cerut divorţul şi a primit 2,5 milarde de dolari plus câte 100 de milioane de dolari pe an pentru următorii 13 ani, condiţia impusă de judecător fiind să nu cheltuiască niciun dolar din aceşti bani pe operaţii estetice.

În 2003, la 63 de ani, Wildenstein a început o relaţie cu designerul Lloyd Klein (FOTO 3 GALERIE). După numeroase certuri ş scandaluri domestice, în care cel agresat a fost creatorul de modă, cei doi  s-au despărţit, în 2016. În 2018, Jocelyn Wildenstein a cerut falimentul personal, apoi s-a retras în oraşul său natal.

FOTO Profimedia, Arhivă personalş/Instagram



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg